Despre cum am ajuns in Japonia -continuare-

Cu poticneli, impedimente si frustrare cauzata de lipsa de timp, au trecut 7 zile de la ultimul articol (asa ce imi place mie cum suna "articol" in loc de "post"...) care s-a terminat oarecum in coada de peste. Asa ca, alaturi de scuzele de rigoare, voi continua astazi povestea deplasarii din vara lui 2007 din Tara unde codru-i frate cu romanul catre Tara Zeilor.

La fel ca in telenovelele de mana a doua, fac un scurt rezumat al celor petrecute in episodul anterior, asta in cazul in care privitorul a uitat ce a patit Jose Armando sau ce descoperiri a facut Fernandita in legatura cu sora ei vitrega care l-a omorat pe tatal adoptiv care avea o relatie cu verisoara lui, care nu stia ca e de fapt verisoara ci doar un bun prieten al fratelui sau care e implicat in afaceri cu droguri, dar in realitate el e baiat bun pt ca etc etc etc.....

Asadar...plecasem din iasi catre Bucuresti de unde, dupa o confruntare cu birocratia roamingului de la Orange, am decolat catre Helsinki pentru a lua apoi legatura catre Japonia. Legatura care a intarziat, a intarziat si mai mult, si si mai mult si pana la urma s-a anulat din cauza dorintei companiei finlandeze de a da satisfactie calatorilor catre tokyo. Obligati fiind de contractul implicit pe care l-au semnat cu mine de a-mi asigura cazare si masa in cazul in care zborul meu nu are loc in mai putin de 24 de ore de la ora initiala, Finnairul ne-a pus tuturor la dispozitie o camera la hotel. Si de aici continua povestea.....

Se facuse seara si inca nu se terminase inregistrarea la hotel a pasagerilor din anulatul zborul spre Nagoya. Unitatea hoteliera, destul de mare, dar totusi neincapatoare pentru afluxul de (cred ca) peste 300 de oameni ce s-au vazut fara voia lor nevoiti sa mai petreaca o noapte in capitala Tarii celor 1000 de lacuri. Din cauza aglomeratiei, incepusera sa se cupleze grupuri in camere mixte, uneori redistribuind din cei deja cazati.

Cateva imagini din jurul hotelului. Desi este tarziu afara inca este lumina, care s-a pastrat cateva ore dupa ce am facut eu pozele. Strazile sunt parasite, singurele persoane prezente fiind cei care iesisera din hotel pentru a lua o gura de aer.

Eu, ajuns cu primul autocar, reusisem sa ma inregistrez printre primii 5 pentru ca avusesem pixul meu si nu a trebuit sa cer unul de la receptie (oamenii aveau insa deja vreo 20 de pixuri pregatite). Oarecum norocos, reusisem sa obtin o camera mai acatare, prin faptul ca era dubla si nu single si avea si unele dotari suplimetare fata de cealalta aripa a hotelului (probabil a ajutat foarte mult faptul ca i-am zambit in permanenta receptionistei). Tot atunci, prin vointa fortunei, am facut cunostinta si cu un tip pe la vreo 25 de ani care a vorbit tot timpul in engleza, insa formulele de politete erau in italiana. Foarte sigur pe el, zambind in permanenta receptionistelor intocmai mie, atent in permanenta la ce se intampla in jurul sau. Am schimbat cateva impresii cu el, ca de altfel ca si anterior cu inca vreo 10 altii despre situatia in care ne aflam cu totii, dupa care ne-am luat ramas bun.

In clipa in care a ajuns si autocarul numarul 2, printre camerele propuse spre a fi completate cu inca un pasager se numara si a mea, lucru care nu mi-a suras nicidecum. Nu aveam nimic de ascuns, nu ma deranjeaza compania altora, nu imi era frica sa mi se fure ceva (si nici nu cred ca era cazul, nu sunt prea multi hoti care se mearga spre nagoya...) dar stiam ca ar fi fost prea multa aglomeratie in camera daca mai venea cineva. Imi si inchipuiam ca imi da in camera un co-zburator odihnit, care nu mai avusese un tren si un alt zbor inainte sa-i fie anulat cel spre japonia, si, asadar, odihnit, gata sa stea la discutii cu o accentuanta tenta blamatoare asupra finnairului si sa frece telecomanda televizorului pana spre dimineata (ps- cu mici exceptii, nu suport sa nu am eu telecomanda cand ma uit la televizor). Toate aceste ganduri le-am avut in o miime de secunda , din clipa in care m-a vazut receptionista si mi-a spus ce avea sa se intample si pana cand, cu acelasi zambet imbatabil, i-am spus ca nu se poate, explicandu-i foarte politicos ca am fost deja cazat, nu se poate revoca o cazare facuta, ar fi complet nepoliticos din partea conducerii hotelului, ca stiu ca ele (receptionistele) nu au nici o vina dar sunt ABSOLUT SIGUR ca se va gasi o solutie si pentru cei ce au avut nefericirea sa ajunga mai tarziu (vedeti ce inseamna sa ai tupeu cu soferul autocarului la momentul oportun?) si ca eu sper ca nu voi mai fi contactat pentru o asemenea chestiune. Doamna nu a mai spus nimic, probabil ca stia de vorba ca "sa nu te pui cu prostul ca are mintea odihnita". La mine numai odihnita nu era, ci de-a dreptul extenuata si chiar flamanda, pentru ca anterior nu ma lasase inima sa folosesc VISA-ul in aeroport si sa mananc in restaurantele de acolo (stiu, sunt zgarcit). La inregistrarea din hotel, alaturi de cheia camerei ni s-a dat si un tichet de hrana valabil pentru seara respectiva la restaurantul hotelului, pentru o masa. Din pacate, no drinks included, doar apa cu gheata care era moka. Asteptam doar sa termine si autocarul 2 cu cazarea ca sa putem manca, acest lucru nefiind posibil pana ce toate formalitatile erau completate. Am preferat sa nu astept in camera, dandu-mi seama ca voi petrece o noapte intreaga acolo, asa ca nu era mare necesitate sa observ peretii. Cel putin nu inca.

Asa ca am coborat in lobby-ul hotelului, plimbadu-ma si citind ghidurile turistice pentru helsinki si finlanda intreaga. In tot acest timp cautam un mijloc de comunicare atat cu cei din tara cat si cu cei ce ma asteptau in Japonia, pentru a anunta ca ajung in alta zi. Aici ar fi fost de folos telefonul cu roaming activat, dar, cum cei de la Orange nu mi-au aratat incredere, a trebuit sa ma lipsesc de el. Nu imi sta in fire sa cer telefonul unui necunoscut si sa-l rog sa ma lase sa dau un mesaj, asa ca am cautat un calculator cu internet. In Finlanda fiind, tara foarte tehnologizata (Nokia, Linuxul sunt ale lor), hotelul avea o camera cu un calculator legat la internet pe care, dupa multe chinuri, am reusit sa il folosesc. Chinuri pentru a era singurul asemenea calculator si era foarte solicitat. Am ajuns la el, l-am folosit, am dat mailuri in dreapta si in stanga cu privire la unde ma aflu si ce fac, ba chiar am intrat si pe messenger. Multumit de rezultat si satul de aer conditionat de care ma bucurasem din plin si in aeroport, am iesit afara la plimbare, soarele fiind inca pe cer, desi in romania ar fi fost de mult apus.

Dupa o scurta tura in jurul hotelului, m-am intors la intrare, stand acolo si urmarind ce se intampla in apropiere. Spre mirarea mea, m-a abordat tipul pe care il cunoscusem la receptie. Dupa cum m-am asteptat, aceleasi discutii despre faptul ca s-a anulat zborul, ca ni se strica planurile, lipsa de competenta din partea companiei aeriene etc etc. timpul nefiind o problema, discutiile au inceput sa se aprofundeze, ajungandu-se la intrebari (din partea lui) despre interesele mele in japonia, cu ce ocazie, daca am mai fost, cand ma intorc etc. Circumspect din fire, am intors ca raspuns la multe din intrebari tot intrbari, multe retorice, deloc pe placul interlocutorului, preferand sa nu imi fac amici de cateva ore, chiar daca status quo-ul impunea asa ceva.

Timpul trecuse, autocarul 2 facuse inregistrarea, asa ca era timpul pentru masa. Ne-am indreptat amandoi catre restaurant pentru ca totusi preferam sa iau masa cu cineva decat singur. Setea era mare asa ca am incercat sa schimbam unul dintre tichetele de masa pe bere, promitand din tot sufletul ospataritei ca unul dintre noi nu va manca (minciuna...). N-am reusit, asa ca ne-am vazut nevoiti sa bem apa cu gheata. M-a surprins oarecum faptul ca in clipa in care am intrat in restuarant amicul meu a facut o scurta cercetare a locului, spunandu-mi dupa nici 3 secunde ca mesele din spate erau rezervate (lucru pe care nu l-am observat decat cand m-am apropiat de ele, scriind pe o mica placutaRESERVED), ca sunt 3 iesiri si ca in fata noastra sunt deja 7 oameni care vor ocupa o masa si ca noi va trebui sa stam fata in fata pentru ca singurele locuri libere ce vor fi ramas dupa cei din fata noastra se vor aseza nu erau unul langa altul. Impresionant pentru cineva care a avut doar cateva secunde sa observe camera.... Ne-am pus la coada, am umplut farfuriile cu salada oferita, am luat loc, totul desfasurandu-se dupa cum prietenul spusese. Asadar eram fata in fata. Meniul principal pentru seara respectiva era curry rice, asa ca am avut grija sa am paharul cu apa mereu langa mine. cina a durat cam 30 de minute, timp in care am avut ocazia sa conversez din plin cu comeseanul. Avand senzatia ca sunt dispus la palavrageala si incercand sa afle cat mai multe despre mine, intrebarile nu mai erau deloc simple si cu probabilitate de raspuns evaziv, ci direct la obiect si foarte incisive. Nationalitatea, ocupatia, venitul, daca am lucrat sau lucrez in cadrul statului, cu ce se ocupa parintii, ce orientare politica am, ce parere despre situatia mondiala si asa mai departe. Dupa cum decurgea conversatia am avut impresia ca mi se face o fisa personala, un CV pentru stabilirea profilului. Nu am ezitat nici o clipa sa folosesc fraza "how about you?" pentru ca eram intrigat. Cu ocazia asta am aflat ca partenerul era rus, ca este liber profesionist dar meseria lui implica multe deplasari, ca este un atlet foarte bun, vorbeste curent majoritatea limbilor de circulatie internationala si ca este foarte nemultumit de faptul ca i se anulase zborul deoarece avea o intalnire EXTREM de importanta in japonia (cred ca am auzit "extremely important" de vreo 10 ori in propozitia despre intalnirea lui). I-am spus ca se mai intampla sa se anuleze zboruri si ca ar fi bine din partea lui sa trimita un mail celui care il astepta, pentru a-l anunta despre intarziere. M-a privit foarte dispretuitor, amintindu-mi ca in hoteluri accesul la internet nu este securizat si ca oricine iti poate vedea conversatiile, si se mai si pastreaza in memorie continutul emailului. Mereu era cu un ochi pe ceas si cu celalt pe intrare, sondand cine intra si cine iese, iar cu mainile avea un reflex foarte enervant de a invarti cutitul pe degete.

Deja trecuse cam o ora de cand eram in compania lui si reusisem sa imi formez si eu o parere despre el, asa ca, punand unele lucruri cap la cap, imi reiesea ca rusul ori e prost si minte, ori e spion. Prost nu era pentru ca reusea sa formeze fraze foarte concise referitoare la politica externa a marilor puteri (?!?!), apeland mereu la exemple din istoria indepartata sau recenta. S-a discutat atat in engleza cat si in franceza, trecand in unele clipe si pe italiana, la care nu am reusit sa fac fata. Chiar am tinut sa il intreb de ce foloseste formule italiene (buna seara, la revedere, multumesc, am inteles, nici o problema, va rog etc etc), mai ales ca italiana nu e vorbita indeosebi ca mijloc de comunicare intre straini. Mi-a spus doar ca evita sa atraga atentia (pe dracu, la mine tocmai asta s-a intamplat) si ca e mai usor sa treaca drept italian (la mine a tinut, chiar l-am crezut macaronar). Foarte interesant e faptul ca nu avea deloc accent rusesc in niciuna din limbile pe care le vorbea, mai degraba vorbeam eu stil iliescu. Mi-a mai spus si ca par a fi de origine german sau austriac, sau american cu originea din aceste tari (parul blond si ochii albastri mereu dau impresia asta printre straini). Oricat de flatat m-am simtit de comparatie, i-am reamintit ca sunt roman, foarte aproape de Mama Rusie si chiar i-as fi mentionat si cate ceva despre tezaurul nostru de la Moscova si despre pactul Ribbentrop-Molotov dar simteam ca ar exista o infima sansa sa sufar un mic "accident" pe scarile hotelului. Chiar si asa, la sfarsitul mesei, rusul s-a oferit sa ma ia si pe mine in Helsinki, pentru ca el avea de vizitat un vechi "prieten" cu care nu s-a mai intalnit de mult. Politicos, l-am refuzat, stiind ca se apropie ora de culcare si ca puteam avea a doua zi la orice ora zbor catre japonia. A dat din umeri, nepasandu-i prea mult despre decizia mea si ne-am despartit, amintindu-mi ca maine ne vom intalni la aeroport. I-am zis si eu numai bine, drum intins si cale batuta.

Dupa o mica oprire la receptie unde le-am intrebat pe tanti ce se stiu despre reluarea zborului si modul in care ne vor anunta cand vor afla ceva, m-am dus in camera, am facut un dus, am pus telefonul la incarcat (chiar daca nu aveam semnal, il utilizam pentru poze...am folosit priza cu neincredere si cu intreruperi pentru ca, desi era pe format romanesc, nu stiam la ce voltaj opereaza) si m-am bagat in pat unde, dupa nici 30 de minute am adormit.

camera de hotel din Helsiniki. Nici prea mare, nici prea mica, dar curata si dispunea te tot ce era nevoie pentru o sedere placuta: frigider, plita pentru gatit, ibric de ceai, farfurii, tacamuri, filtru de cafea, televizor, telefon. Nu am reusit sa aflu cum functioneaza lampa de la capatul patului, neavand nici un intrerupator. Am incercat si cu batutul din palme dar nu a mers.

Pusesem telefonul sa sune la 8 dimineata, hotarat sa nu dorm decat 8 ore si sa fiu de dimineata prezent in lobby si sa nu trebuiasca sa ma anunte de la receptie daca se intampla ceva in legatura cu zborul. Alarma a sunat si la 8, si la 9, si la 10, nereusind decat sa ma trezesc cat sa o pun pe snooze si sa ma culc la loc. La 10 si un sfert insa, mi-am zis ca e prea liniste si ca e timpul sa ma trezesc, sa refac bagajele si sa cobor la receptie. M-am miscat surprinzator de repede, totul durand maxim 10 minute. La iesirea din camera am vazut ca lobbyul e gol, nici urma de japonzezii care dorm 4 ore pe noapte si care, in mod normal, ar trebui sa fie jos si sa palavrageasca. Mi-a trecut imediat prin minte faptul ca finnairul a gasit un zbor si cei de jos au uitat sa ma cheme si pe mine. Deja ma vedeam inca o zi in helsinki, cu scandal pe capul finnairului si al hotelului, surazandu-mi ideea sa mai raman si sa vizitez orasul pe cheltuiala lor.

Am coborat, m-am dus frumos la receptie unde am dat peste una din receptionistele din seara anterioara. M-a recunoscut si foarte mirata m-a intrebat de ce sunt acolo, am uitat ceva in camera de hotel si m-am intors? I-am zis care e situatia si a inceput de urgenta sa verifice niste liste care aveau antetul finnair. Mi-a cautat numele 3 minute, a sunat un superior, a venit si ala, a cautat si el pe alte liste, in calculator, peste tot. Erau disperati oamenii, se uitau pe furis la mine sa imi avda reactia. Am apucat sa ma uit si eu peste liste si am vazut care era problema. La inregistrarea in hotel, am trecut la first name prenumele si la last name numele de familie, asa cum era corect. Asadar ei ma aveau in calculatorul hotelului cu numele de familie la last name. Pe biletul de avion, si, implicit pe listele de la finnair trimise hotelului, eu figuram cu prenumele la last name, deci exact pe dos, si de-aia nu ma gaseau nicaieri si de-aia nu m-au trezit si pe mine. Am observat asta dar nu le-am zis, fluturandu-le biletul de la avion si boarding pass-ul, asta ca sa fie siguri ca sunt intr-adevar din lotul sosit in seara precedenta. Si-au cerut scuze si mi-au spus ca in cateva minute pleaca un microbuz catre aeroport, in care urma sa urc. Am bagat bagajele in duba Mercedes care ma astepta in fata hotelului, a venit in fuga si soferul si destinatia: Helsinki International Airport.

Am ajuns chiar mai repede decat facusem drumul cu autocarul, dubita fiind mai grabita parca (din cauza pasagerului important :P ). La aeroport eram pe cont propriu, oarecum dezorientat pentru ca nu prea stiam ce am de facut. Ceva era sigur : ca trebuie sa ajung la finnair. Nestiind planul aeroportului, m-am plimbat prin el cam 10 minute cu bagajele dupa mine (da, alea grele a dracului) si am hotarat sa trec prin portile de imbarcare si astfel sa ajung la ghiseul finnair. Stau cuminte la coada, ajung la scannerul cu raze x, bag bagajele acolo, eu trec prin poarta care ma scaneaza si astept sa ajunga gentile. In momentul in care trece geamantanul mare prin raze, ofiterul de securitate opreste banda rulanta, si se uita mai bine la monitor. Da banda inainte si inapoi, crezand ca e o greseala. Apoi il cheama pe un coleg, se uita si el, mai vine inca un gardian, ce mai...bagajele mele erau atractia portilor de imbarcare. Unul dintre ei imi spune sa imi iau bagajul si sa il pun pe o masa alaturata si imi cere permisiunea sa se uite in geamantan. Ii zic ok, n-ai decat. La care el imi spune: "Stiti, nu va pot lasa sa urcati in avion cu bagajul acesta. Se pare ca inauntru aveti cutite si furculite". Impasibil, ii raspund: Yes, I know...Forks, knives, even a small hatchet (toporisca). I-am citit pe fata mirarea si uimirea provocata de raspunsul meu cinstit.

in cazul in care nu stiti, am luat ca si cadou din romania un set foarte frumos de cutite si furculite. Se gasesc si in japonia asa ceva dar se pare ca acestea din romania sunt foarte bune calitativ si sunt ambalate frumos intr-o servieta.

Nu ii las prea mult timp de gandire si ii zic ca am fost initial cu zborul de ieri catre nagoya ce a fost anulat, ca ne-au dus la hotel, ca m-au uitat la hotel si ca am venit pe cont propriu la aeroport si ca trebuie sa ajung la compania finnair si sa ma redistribuie la un alt zbor si ca am crezut ca pe acolo se ajunge la ei, la final mentionan ca acesta este bagajul meu ce va sta in cala avionului, nu in cabina, omul respirand usurat la ultima propozitie. A scos un zambet si mi-a zis ca Finnairul e la subsol. I-am cerut sa ma duca acolo, eu nestiind aeroportul si imi venea greu sa car dupa mine 40 de kile prin cladirea lor. A coborat el, am coborat si eu, s-a ratacit el, m-am ratacit si eu, a mers in continuare, eu m-am oprit ca ma dureau mainile de la atat carat. Am vazut alt agent de la aeroport si i-am zis sa-l intrebe daca stie unde e desk-ul finnair. Am ajuns cu totul in alta parte, la o tanti care a cerut sa-i explic ce patisem, asa ca am inceput iarasi povestea mea lacrimogena si intr-un final a zis sa mai coboram un nivel si gasim acolo finnairul. L-am gasit, mai mult mort decat viu, din cauza ca alergasem 10 minute alaturi un ofiter de securitate care se grabea sa ajunga inapoi la postul lui de lucru.

La biroul companiei finlandeze era liniste, doar vreo 10 oameni, printre care si amicul rus. De data asta nu era singur, ci cu niste domni pe la 30-35 de ani, foarte inalti si lati in umeri (alimentatie sanatoasa probabil...). N-am stat prea mult de vorba cu el, afland doar ca el fusese redistribuit pentru un zbor de a doua zi catre frankfurt (sau munchen) si de acolo catre japonia. Nasol frate, se faceau deja 3 zile intarziere. Ma gandeam ca daca el, care ajunsese inaintea mea a primit un zbor abia a doua zi, atunci eu primesc peste vreo saptamana, am timp sa vizitez si Laponia si poate prind si o aurora boreala. Imi fac curaj in minte, imi adun fortele si stau la coada si astept sa imi vina randul. (impropriu spus "coada" pentru ca se astepta pe baza de tichete cu numar de ordine..foarte civilizat). Auzeam in timpul asta tot felul de oftate, de tipete inabusite, de frustrari reprimate (sau nu) referitoare la zborurile ce li se atribuisera. A doua zi la nagoya, in aceeasi zi la tokyo si apoi alt zbor catre nagoya, zbor peste 3 zile prin londra sau milano, mi se facea groaza la cele auzite. Cand se striga tichetul meu, ma duc la un barbat numit Peter (mi-a amintit de Peter Solberg, altfel nu ii tineam minte numele) si deja ma gandeam ca nu mai mege treaba cu zambetul care a functionat la femei. Imi zic sa incerc si la el, ca nu se stie unde dai peste unul pe invers. Peter foarte amabil, iai ia biletul de avion, se uita pe el, incearca sa imi gaseasca un zbor catre nagoya, si imi spunea ca situatia nu arata deloc bine. Am avut o sclipire si ii zic ca sunt dispus la orice zbor catre japonia, osaka pentru ca mai fusesem pe acolo, dar era bun si tokyo, niigata, chiar fukuoka, mai ales ca fukuoka este de fapt destinatia finala. Petrica se uita la mine, ma intreaba daca e vreo problema sa aterizez pe Kansai (osaka) si de acolo sa imi continui drumul cu alt avion la Fukuoka, ii raspund ca nu ma deranjeaza deloc, e tot una pentru mine. Foarte fericit imi sopteste ca pe un secret ca e posibil sa aiba ceva bun pentru mine, un zbor chiar in ziua respectiva catre osaka. Imi ia biletul de avion vechi, imi da unul nou pe care e modificat aeroportul de intrare in japonia, si imi zice ca azi la ora 17:20 (nu bag mana in foc, dar parca asta era ora) am zbor catre osaka. Ii multumesc, el imi ofera un Lunch voucher (care si asta era cu numele inversat) in valoare de 13 euro si ma indrept catre check in.

Coada si aici, stau cuminte, fericit de rezultat si de faptul ca am avut bafta sa am alta destinatie finala. Pe noul bilet, Petru facuse greseala sa treaca ziua urmatoare ca data de plecare. Chiar ma miram de cate mi se pot intampla, dar in continuare increzator in steaua mea, gandindu-ma ca orice ar fi, eu plec cu zborul respectiv. Dau bagajele la check in, dau biletul, dau pasaportul, imi scaneaza pasaportul, nu se potrivea cu numele de pe bilet (logic, erau invers), vede ca biletul e pe a doua zi....cred ca eram cel mai problematic pasager din ultima vreme pe care il avusesera. Ii zic doamnei de la check in povestea cu zborul anulat, suna doamna de la check-in la finnair, sta vreo 5 minute in telefon, imi face imbarcarea si gata, sunt pregatit de zbor; nu inainte totusi de a folosi voucherul de pranz contra a doua sandvisuri si o sticla de suc de la un fast food (bun al naibii sucul ala de ananas).

Se face ora de imbarcare, lumea urca, se aseaza si vad spre nemultumirea mea ca am loc la mijloc si nu la culoar sau la geam. Si cand zic mijloc, apai era miloc, pt ca se zbura cu un MD-11 ce avea trei randuri de scaune dispuse astfel: <"geam"->3 scaune<->culoar<->4 scaune<->culoar<->3 scaune->"geam">. Cam complicat ce am zis. Mai simplu, sectiunea plana asupra avionului era "sssCssssCsss" unde s este scaun si c culoar. Eu eram pe al adin mijloc, la distante aproape egale de geamuri, fara acces la culoar, nu vedeam nimic, de-abia zaream monitorul pe care se dadeau filmele, complet aiurea totul. Eram totusi nerecunoscator, pentru ca as fi putut foarte frumos sa mai astept inca o zi prin helsinki sau, mai rau, sa fiu trimis pe alt aeroport din europa. Am inghitit in sec, am facut cunostinta cu pasagerele din stanga (doua japoneze pe la 70 de ani) si cu cea din dreapta (elvetianca pe la 30), mi-am scos o revista, si am decolat. Dupa cam o ora s-a servit masa - curry rice. Ce pofta imi era de asa ceva, nici nu mancasem cu o seara inainte tot curry rice. Calul de dar nu se cauta la dinti, asa ca am mancat tot, ca un baiat cuminte ce sunt.

Avionul Boeing MD-11 cu care am facut deplasarea de la Helsinki la Osaka. Mi-a placut mai mult in Airbus-ul de acum doi ani.

Toate cele 9 ore cat a durat zborul nu am putut dormi pentru ca 1. in avionul ala nu era spatiu nici sa iti pocnesti degetele 2. stateam inghesuit intre alte 2 persoane si eu sunt mai "expansiv" cand ma culc 3. eram odihnit (dormisem 10 ore la hotel) 4. in ciuda pozitionarii tampite a monitorului, am reusit sa vad filmele (unul japonez, nu i-am retinut numele, altul Are we done yet cu ice cube si celalalt Underdog sau ceva de genul asta cu Ben Stiller) si 5. am zis ca oricum, drumul de la iasi la bucuresti dureaza 7 ore, asa ca nu ar fi ceva nou pentru mine sa stau treaz cat calatoresc. Din astea 9 ore, doua s-au scurs repede, fiind decolarea si masa, apoi vreo 5 ore a fost liniste, lumea a dormit, iar ultimele 2 ore au servit un mic dejun si ne-au pus sa completam fisa de disembarkment in japonia (nush cum se traduce in romana..ceva de genul debarcare, dar e mai complicata hartia ceea) si am aterizat.

Aeroportul din Osaka nu mai este de mult o noutate pentru ca am vazut vreo 10 documentare despre el si pentru cam ai fusesem si in urma cu 2 ani pe acolo. Asa ca mi-am gasit foarte repede drumul spre trenuletele fara vatman care ne duceau la biroul de imigrari. Am trecut si prin zona de carantina insa nu ne-a controlat nimeni, de obicei sunt verificati cei din tarile din care bantuie tot felul de boli molipsitoare. Ajuns la biroul de imigrari am descoperit reversul medaliei in ceea ce priveste controlul vamal. Daca in Helsinki am fost privilegiat si am trecut ca Rapidul prin gara, lasandu-i pe japonezi in urma, in Osaka era pe dos. Ca sa pastrez comparatia, coada japonezilor mergea cu viteza Shinkansen-ului, oiterii de la vama verificand doar daca e valabil pasaportul. In schimb, la gaijini (straini) se facuse o coada de 30 de oameni care mergea anevoios. Odata ajuns la unul din cele doua ghisee deschise, mi s-a luat pasaportul, am fost scrutat cu privirea din varful parului pana in varful degetelor de la picioare (eram in sandale...), mi s-a spus ca am completat gresit fisa de debarcare (trecusem 3 luni in loc de 90 de zile...e o diferenta totusi), ma intreaba daca vreau sa imi prelungesc ulterior sederea in japonia (daca ar fi dupa mine mi-as prelungi-o macar pana prin 2020...), se uita iar in pasaport, vede viza trecuta, vede intrarile/iesirile din bulgaria si grecia, iar se uita la mine, mai pune inca doua-trei intrebari despre intentiile mele in japonia (ce era sa zic? ca am venit sa fac trafic cu droguri??!?! ) si imi lipeste pe pasaport Landing Permission. Aleluia. Trec de el, si vreau sa imi recuperez bagajul.

Obisnuit cu aeroporturi mici (Buc, Hels), am uitat ca in Osaka sunt mai multe benzi rulante cu bagaje. Asa ca stau la o banda, astept, astept, ma uit pe taan, astept si bagajul meu nu venea. Se termina toate celelalte geamantane si eu ramasesem singur. Ceva era suspect, Vine o doamna si ma intreaba de la ce zbor sunt, si ii spun ca Helsinki. "Helsinki is lane #3, this is lane #1". Ma uit in sus si vad pe panou : Lane 1 - Arrivals from Guam. Statusem de pomana la linia pentru Guam. Fug la linia 3 si vad bagajele mele cum se plimbau aproape singure pe acolo. Fericit le iau si plec catre Customs Inspection. Foarte binevoitor, chiar suspect de zambaret, unul dintre ofiterii de acolo imi face semn sa vin la banda lui. Nu mi-a placut deloc dar ce era de facut? sa ug si sa trezesc suspiciuni. Asa ca ma duc la el, pun bagajul pe banda si incepe domnul cel mai nemaipomenit tir de intrebari la care am fost supus in viata mea. Nume, prenume, ocupatia, aeroportul de pe care sosesc, daca am antecedente penale, daca am fost expulzat din vreo tara, scopul vizitei in japonia, cat intentionez sa stau, unde intentionez sa stau, cine este persoana de legatura in japonia, cine este garantorul meu, cu ce se ocupa acesta, daca am mai fsot in japonia, cat am stat, ce am facut, daca intentionez sa muncesc, daca da, ca si ce, daca am vreo oferta de lucru de la o companie din japonia. Toate astea intr-o engleza care lasa de dorit, chiar daca era pe al doilea aeroport ca marime din japonia. Apoi bagajele. Intai mi-a pus in fata un catalog cu tot felul de obiecte de tezaur si altele asemanatoare si m-a intrebat daca am asa ceva. Desigur ca nu. Rucsacul nu l-a interesat, ci doar ce fusese la cala. In bagajul mic nu a avut ce sa caute, era incarcatorul de la telefon, o pereche de incaltari(parca) si haine (din care unele erau de dama si, evident, nu erau ale mele...si chiar daca erau ale mele, ce problema avea el ca port asa ceva?) asa ca a trecut repede prin el. In schimb la bagajul mare, cred ca s-a simtit ca si cum i-a pus Dumnezeu mana in cap. Cred ca numai Atlantida nu era in bagajul verde. Tuica, branza topita, salam uscat, telemea, knorr delikat, ceai (ce avea aspect de marijuana), obiecte religioase, si, cununa de lauri - setul de cutite si furculite (...even a hatchet...). S-o luam metodic...tuica-era ok, aveam voie, dar era ambalata suspect pentru ca nu vroiam sa se sparga; branza, telemeaua si salamul - interzis complet; knorr-nush ce sa zic...cred totusi ca era ok; obiectele religioase - nu prea sunt ok, dar lipisem pe spate chitantele si atestatul de provenienta, doar in caz ca mi se cere sa justific ce e cu ele; ceaiul- nu era ok, pentru ca se sparsese o punguta in care era si se imprastiasera prin tot bagajul meu bobite de ceai (chimen cred ca era); furculitele, cutitele si toporisca- nu erau interzise, dar starnesc cumva suspiciuni. Anterior plecarii fusesem instruit, in caz ca vin cu alcool si, mai ales, cu mai mult de doua cartuse de tigari sa le ascund printre haine (multumesc Adina pentru sfat, bine ca nu este nevoie in cazul meu...astept si articolul tau) si sa spun ca sunt cadouri (asta mi s-a recomandat de catre toti pe care i-am intrebat ce sa fac). Asa ca tuica- puresento (cadou), branza si celalalte -puresento, cutitele- puresento, tot era puresento, nimic nu era pentru mine. Si nici nu minteam. Le-a luat pe toate in mana, s-a uitat la ele, le-a verificat, le-a intors pe toate partile, a deschis fermoarul interior, a despaturit unele bluze, a batut in manerul geamantanului sa vada daca e gol sau plin (sa nu ascund ceva),cred ca si-a facut norma de perchezitie pentru 100 de persoane. Dupa inca o verificare a pasaportului mi-a spus sa imi strang bagajele, terminase cu mine. Am multumit cerului ca nu m-a oprit pentru vreunul dintre obiectele din bagaj si am purces catre iesire, sa mai iau o gura de aer curat. A trebuit sa merg in magazin si sa cumpar o sticla de suc pentru a face rost de monede de 100 de yeni si sa spun ca am ajuns in japonia (eram asteptat cu o zi mai devreme...).

Aeroportul din Osaka, in parerea mea una din noile minuni ale lumii. Din lipsa de spatiu, japonezii au daramat un munte pe care l-au carat in mare pentru a forma o insula artificiala, care gazduieste acum aeroportul. Totusi, costurile au fost uriase iar din acest motiv taxa de aterizare/decolare este una din cele mai mari din lume


Desi contruit pe o insula artificiala, aeroportul este foarte sptios, cu largi zone de cumparaturi si de asteptat avioanele care decoleaza sau aterizeaza. Curatenia este, ca peste tot in Japonia, desavarsita.

Apoi mi-am gasit locul catre avionul spre fukuoka. Iarasi distractie cu bagajele la check-in, da-mi bagajul, tine bagajul, unde e bagajul etc etc, nimic iesit din comun totusi. Om al ghinioanelor cum sunt, zborul catre Fukuoka a fost amanat cu o ora si ceva din cauza ca li se deformase carena avionului in vreo 3 locuri, dintre care unul pe aripa.

In dreapta, avionul cu care am mers din Osaka in Fukuoka. Astepta cuminte pe asfaltul aeroportului in timp ce o mica armata de tehnicieni japonezi se chinuiau sa repare problema.

Deja pentru mine devenise obisnuita sa stau si sa astept, asa ca nu mai era nimic neobisnuit. La decolare avionul era doar pe trei sferuri plin, asa ca am ales singur locul, cu toate ca imi fusese deja rezervat un loc la geam. Cu mana pe inima pot spune ca a fost cel mai terifiant zbor de care am avut parte pana acum, din cauza cumplitei furtuni prin care am trecut deasupra oceanului si a ploii,tunetelor, fulgerelor si vantului lateral de care ne-am bucurat la aterizarea in Fukuoka. Avionul trosnea din toate colturile, aripa cu probleme era subreda, la fiecare gol de aer mi se infundau urechile, tot zborul a fost pornit semnul de Purtati centurile. Se vedeau fulgere la mai putin de 1000 de metri de noi, care luminau complet cabina, apoi, la cateva secunde, un bubuit urias se propaga printre scaune, facand masuta din fata sa tremure, la fel si toate organele mele interne, mai ales cand vedeam ca aripa de langa mine se afunda si se afunda, apoi, cu viteza dubla, se ridica in sus pana cand parca vedeam cum se increteste vopseaua pe ea. Erau mai mult iluzii, pentru ca vederea in exterior era obturata de perdelele de ploaie ce se abateau succesiv in fereastra care era in permanenta la un pas sa cedeze din cauza diferentelor de presiune. Si a mai fost si aterizarea, terifianta si inspaimantatoare in clipele in care pilotul facea final approach pe deasupra blocurilor din Fukuoka, aflate chiar sub burta avionului, chiar cand vantul urla ca turbat, cand din dreapta, cand din stanga, cand din spate, niciodata din fata pentru a oferi portanta aeronavei. Si mai era si pista plina ochi de apa, care ameninta sa se transforme in patinoar de viteza daca pilotul foloseste franele hidraulice mai mult decat trebuia. Aproape ca am sarutat pamantul cand m-am vazut ajuns in terminalul aeroportului, bucuros ca nu s-a rupt nimic in avion si am ajuns cu totii bine.

Aripa dansareata, fotografiata inainte de plecarea din Osaka.

Eu insa nu eram la capatul drumului, ci mai aveam de mers cateva sute de kilometri cu masina, intai catre iesirea din Fukuoka, unde ploua, catre Kumamoto unde ploua si asa mai departe a plouat cam doua saptamani dupa ce am ajuns. Intr-un final am sosit si la capatul de linie al peripetiilor, in Miyazaki/Nobeoka de unde va scriu si aceste randuri. Cu speranta ca v-a placut lectura, va astept si data viitoare la un nou episod. Cu bine !