Despre cum am ajuns in Japonia

Ma dusei cu doru'n lume
Intr-o tara fara nume,
Peste mari, peste paduri
Pana-n tara nimanui.

Asta este singura creatie cat de cat folclorica si care rimeaza pe care am putut-o scire la momentul actual si care, in linii mari, descrie esenta unui voiaj in TSR.
Doar daca nu esti sud-coreean si iei ferry-ul, singura modalitate de a ajunge ca turist in Jp este avionul. Desigur mai este si posibilitatea sa vii cu vaporul in calitate de prizonier de razboi, dar sa excludem optiunea asta.
Tot cu avionul am ajuns si eu, si nu o data, ci de doua ori. In 2005 pe ruta Buc-Paris (CDG) si apoi Paris(CDG)-Osaka(Kansai) cu Air France/Japan Airlines, iar in 2007 cu Finnair-ul, prin Finlanda. Despre episodul din 2005 cu alta ocazie, acum mai degraba expun calatoria cu linia aeriana a poporului scandinav.
Plecarea initiala a fost totusi din locul de bastina, dulcele targ al Iesilor; 7 ore de drum cu R664 in care am reusit, surprinzator, sa dorm, mai mult obligat de faptul ca nu puteam folosi telefonul pe post de walkman pentru a economisi bateria pentru mai tarziu, cand aveam sa sun din aeroporturi si sa spun DACA a intervenit ceva in programul de zbor initial (un plan foarte bun zic eu...). Imediat dupa ce am plecat din McDonalds-ul din Gara de Nord m-am indreptat catre Piata Victoriei pentru a lua linia expres catre otopeni, singura legatura intre bucuresti si aeroportul international (asta daca nu ai chef sa cotizezi 700 de mii la taxi, sau poate chiar mai mult de 1 milion daca ai bafta sa iei un pirat). In Expres a fost desigur o incantatoare ocazie de a remarca faptul ca si la Bucuresti se protejeaza natura prin economisirea resurselor de apa(Dambovita o fi in scadere...). Am remarcat ca si combustibilul e la mare cautare, altfel nu imi explic de ce vine un autobuz la minim 30 de minute, care e deja plin pana la refuz dupa primele doua statii (ghinion, Victoriei e a treia); se aplica principiul cf caruia autobuzele dau randamentul cel mai bun la consum atunci cand sunt pline, eventual si cu geamurile inchise (sa nu se formeze turbulente). Cum necum, am ajuns si la capat de linie, uimit de calitatile de contorsionist pe care le capatasem in cele 40 de minute cat a durat drumul.
Pe Otopeni, prima grija a fost sa verific daca nu am zborul anulat sau modificat, in fine, daca a intervenit ceva. Cum eu ajunsesem acolo pe la 9, air zborul meu era la 13, inca nu se afisase nimci pe tabela de la intrare. Asa ca nu aveam nimic altceva de facut decat sa astept politicos. In timpul asteptarii mi-am spus sa rezolv si problema activarii roamingului, lucru pe care uitasem sa il fac inainte sa plec din iasi din cauza sesiunii tarzii si a timpului scurt ramas dupa aceea pana la plecare. 411 Serviciul Clienti de la orange functioneaza non-stop teoretic, dar are "mici" lipsuri in weekend cand operatorilor nu le vine sa raspunda (nu ii blamez in nici un fel, am lucrat si eu in domeniu si simteam cum mi se mai duce o zi din viata de fiecare data cand trebuia sa vorbesc cu clientii). Dupa vreo 15 minute in care robotul imi spunea cu cea mai dulce voce posibila ca operatorii orange trateaza alte apeluri si ca al meu va fi preluat in cel mai scurt timp (ce salvasem la baterie pe tren, pierdusem aici), am reusit sa intru in direct cu domnisoara de la call center. I-am zis cine sunt si ce vreau, ca am nevoie sa activez roamingul. La intrebarea "pentru cat timp", n-am stiut ce sa-i raspund initial, din partea mea putea sa il activeze pentru o eternitate, nu ma deranja. Asa ca i-am spus '3 luni', stiind de pe vremea cand aveam pre-pay ca asta e durata maxima pana cand trebuie sa reactivezi. Mi se spune din nou sa astept, negasind nimic suspect in toata chestiunea asta, imaginandu-mi ca trebuie sa apese pe 3 butoane si sa dea doua clickuri ca sa imi activeze serviciul. Peste un minut revine vocea foarte trista a domnisoarei care imi spune ca din pacate nu pot activa roamingul pentru trei luni, pana ce nu platesc modica suma de 160 de euro la un sediu orange sau fac virament bancar in contul lor, ca garantie pentru seriviciu. Ca motive - faptul ca sunt abonat la ei de doar jumatate de an si ca am o factura neplatita (emisa cu 6 zile mai inainte). Nu i-am zis nici ca o sa platesc garantia, nici ca n-o platesc, ba chiar am lasat sa se inteleaga ca mi se pare normal sa achit suma de bani. Cei 160 pentru garantie nu i-as fi vazut inapoi insa, ci erau folositi pentru a-mi achita facturile ulterioare. Metodic insa, banii insemnau cam cat primeam eu pe o luna si ceva de munca asiduua la XL. N-am vrut nici sa-i mentionez ca de fapt abonamentul este de vreo 4 ani dar a fost trecut o vreme pe prepay (ca sa pot beneficia de oferta la re-abonare) si ca nu este singurul abonament pe numele meu la care platesc regulat un abonament lunar, fara penalizari, si deci, sunt un client de treaba. Nu m-am mai agitat, mi-am zis ca n-o sa am nevoie de roaming in perioada imediat urmatoare.
Cu emotii in suflet, m-am intors inapoi in aeroport (iesisem afara, sa am liniste cand ascult 15 minute robotul) si am asteptat pana la 11:00 cand a inceput sa se faca check-in-ul pentru zborul finnair.
cu ocazia asta pun la zidul rusinii pe cei de la conducerea aeoportului care se ocupa de informatiile publice. Din difuzoarele instalate atat in interior cat si afara, se anunta periodic diverse informatii, cum ar fi sa nu parcati ca idiotul la intrarea in aeroport, san u fumezi in interiorul cladirii, faptul ca un avion are intarziere sau a fost anulat etc etc. De asemeni se anunta si momentul in care incepe check-in-ul, mai ales pentru cei cu deficiente de vedere care nu pot citi pe tabela, pentru ca de regula 90% dntre romani sunt deja insirati la coada inainte sa anunte tanti aia prin voce. Voce care zice asa : romania-go - "pasagerii zborului xxxxx in directia yyyyy sunt invitati pentru formalitati" iar in Ei-go "the passangers for xxxx flight to yyyy are invited for check-in". In romana, nimic de reprosat (ar fi fost si culmea) dar in engleza nu te poti abtine da zambesti la modul in care pronunta tanti aia "check in". Pentru cei straini de engleza, pronuntia fonetica este "cec - in", cu primul "c" un pic mai lung. In schimb, in otopeni urechile iti sunt abuzate de un "cic- in", cu al doilea "c" prelungit, care, alaturat de folosirea "i"-ului in loc de "e", fac sa sune din check -in in chicken, adica "pui" (de gaina). Adapatat in romana, chemarea e asa : "pasagerii zborului xxx catre yyy sunt invitati pentru pui de gaina". Au astia de la Otopeni contract cu Kentucky Fried Chicken si nu stiu eu?

Pe cand am ajuns eu la counter-ul companiei finlandeze, se formase deja o coada de vreo 20 oameni. media este de un om pe minut, asa ca stiam ca mai am de asteptat si acolo. In fata mea, un grup de asiatici a caror nationalitate nu puteam sa o descifrez, abia ulterior, cititndu-le pe pasaport ca sunt din Vietnam. Foarte galagiosi si foarte incitati de zborul pe care aveau sa il faca (pana si astia se bucura cand pleaca din Romania...). Eu insa stateam cu frica in san. de ce ? pentru ca, in momentul in care am cumparat biletul de pe internet, pe site-ul finnair s-a trecut numele de familie la prenume si invers, asa ca, in mod teoretic, nu exista nici un bilet valabil pe numele meu. Lucrul asta mi l-a spus si tanti de la ghiseu, aruncandu-mi o privire foarte taioasa, in timp ce, dupa cum fusesem instruit, eu o faceam pe-a prostul si dadeam in permanenta vina pe server ca a inversat numele. Nu am aplicat tactica de a discuta in forta cu ea si sa-i spun "ce doamna, care e problema, se vede clar ca e al meu biletul" pentru ca era prea riscanta si nu vroiam sa ma intorc la iasi in aceeasi seara. Un alt motiv pentru care a trebuit sa tin ciocul mic a fost greutatea bagajelor. Desi se spune clar ca ce e peste 20 de kg (la unele companii 25 de kg) se plateste, eu am venit burdusit cu 30 de kilograme in doua bagaje. Si mai aveam si rucsacul care avea si el cam 10 kg (pusesem toata maculatura in el, ziare, reviste, carti, ca sa mai usurez celelalte bagaje). In total eu caram cam 40 de kg, mai mult de jumatate din greutatea corporala.

in stanga jos bagajele mele- ala rosu e rucsacul plin cu reviste si carti, cel verde cu haine si cadouri (cum ar fi tuica - pentru ea am avut cea mai mare grija, daca se spargea sticla, om ma facea) si cel albastru din spatele celui verde, cu acelasi continut. Pe bagajul mare, folia ce cuprindea biletul de aavion (e ticket).

Am facut cea mai convingatoare fata de uimit pe care o puteam afisa, asa ca totul a fost ok si mi s-a dat boarding pass-ul pentru helsinki si cel pentru nagoya, cel pentru fukuoka urmand a-l lua din nagoya.

Dupa ce mi s-a pus stampila pe pasaport si am trecut de razele x, m-am indreptat catre poarta de la care trebuia sa iau la 13.10 avionul. Aceasta era la nivelul inferior al cladirii, cambuzat rau de tot, trebuind sa cobor niste scari meschine. La poarta 8 (a mea) nu era nimeni, ceea ce m-a facut foarte alert, crezand ca am incurcat eu ceva pe acolo. Incertitudinile mi-au fost sporite si de o dom'shoara care m-a intrebat daca acolo e poarta pentru helsinki, ea fiind acolo de vreo 10 minute si nu a mai vazut pe nimeni altcineva decat pe mine. Chiar ma intrebam unde sunt vietnamezii, dar mi-am amintit ca ii vazusem in duty free, pe unde pierdusem si eu vremea cateva minute. Am intrebat un bagator de seama care avea scris pe un ecuson administratia aeroportuara si mi-a confirmat ca aia e poarta pentru finlanda. Dupa aia si-au facut aparitia si vietnamezii care cumparasera prostii din duty free (aceleasi lucruri le-ar fi gasit la magazin in oras la cel putin jumatate de pret, dar trebuiau si ei sa sporeasca cumva veniturile duty-free-urilor).

Dupa cum era de asteptat, zborul meu a avut intarziere (initial 5 minute, apoi 10, apoi 20). asa ca am avut timp sa mai ma invart prin aeroport sa vad care mai este atmosfera la alte plecari, avand sadica placere de a vedea ca si la ele este intarziere.

desigur, fotografiatul in incinta aeroportului este interzisa, si iti este amintita peste tot, dar o poza facuta pe ascuns nu are cum sa dauneze. in fundal - zborul wizz catre italia care avea deja cam 50 de minute intarziere :D

A urmat apoi boardingul si transportul catre avionul aflat pe pista, iar ulterior, foarte rapid, decolarea (pilotul se saturase si el sa astepte din cauza incompetentilor de la administratia aeroportului). Zborul a fost lin, fara turbulente, cu coate ca s-a trecut peste mai multe randuri de munti, doar cu cateva zvacniri chiar inainte de Helsinki. Aterizarea la fel de linistita, enervant fiind insa drumul foarte lung de la pista pana la terminalul la care trebuia sa ajunga avionul, ce a durat undeva in jurul de 10 minute.


Aeroportul din helsinki este totusi destul de micut, cam de doua ori mai mare decat otopeniul, dar are o arhitectura complicata din cauza pistei mari si a terminalelor ce trebuie sa asigure lansarea/oprirea avioanelor intercontinentale. (in dreapta, un avion al finnair ce tocmai sosise si el)

Dupa debarcare, m-am indreptat imediat catre "Plecari Internationale", zborul meu catre nagoya fiind la 17:15, iau eu aterizasem la 16:15, ceea ce insemna ca mai am 30 de minute pana ce se inchide check-in-ul. Cu ajutorul indicatoarelor am ajuns unde trebuia, adica la poarta 30. Lume multa, agitatie, si nu stiam de ce. Zborul catre Nagoya fusese delayed 20 de minute, la fel si cel pentru Tokyo (care trebuia sa plece la 17:20). Intr-un fel ma bucuram, pentru ca aveam timp sa ma organizez si eu inainte de zborul de 9 ore, pe de alta parte mi se facea teama pentru ca escala din nagoya catre fukuoka de a adoua zi era mica, de o ora si jumatate. Trec cele 20 de minute de rigoare, si se anunta iarasi ca aborul este delayed. inca 30 de min. La fel si cel pentru Tokyo. Adrenalina crestea din cauza posibilitatii de a rata zborul final de maine. Cu ocazia asta, neavand altceva de facut, m-iam indreptat pasii catre duty-free-uri, fara intentia de a cumpara ceva. Frumos, organizat, cu cosuri personalizate, fara vanzatori bagareti care sa te intrebe daca vrei ceva, preturi atat in euro cat si in dolari, lire sterline si yeni japonezi (nu peste tot), marfa de calitate. Toaletele insa nu erau pe masura asteptarii, fiind cam neingrijite si prafuite. Apa de la robinet era doar calda (nu, nu se putea schimba in nici un fel temperatura) asa ca puteai sa mori de sete in aeroportul ala ca nu gaseai nicaieri apa rece. Alta chestie ciudata era faptul ca nu existau uscatoare sau prosoape de hartie, ci doar prosoape textile, pe rola, care, dupa ce le foloseai, se invarteau automat pana la o portiune uscata (ca dovada ca lumea nu era obisnuita cu asa ceva, multe role stateau desfacute pe jos, nefiind luate de acolo de angajatii aeroportului).





Un lucru oarecum neobisnuit, cel mai popular loc din aeroport era zona destinata fumatorilor, mult mai aglomerat decat cafenelele din jur, rar vazand un scaun liber, si de aceea lumea fuma in picioare langa scrumiere. Si nu se poate spune ca era mic spatiu, avand de tot cam 70 de metri patrati.




Se facuse deja 18:20, asa ca stiam clar ca pierdusem zborul spre fukuoka de a doua zi. Portiunea de terminal in care ma aflam eu incepuse sa se goleasca, ramanand doar cateva zboruri ce trebuiau sa plece de acolo : Nagoya, Tokyo si Bangkok. Ultimul dintre ele a plecat la ora prevazuta, asa ca mai ramasesera ca inter-continentale cele doua spre japonia. Am avut ocazia as observ o diferenta de tratament diferit pentru pasagerii din randul aceleiasi companii aerine, semn ca se poarta favoritismele si la case mai mari. In timp ce pentru cei catre nagoya singura sursa de informatii era monitorul ce afisa zborururile, la cei ptr tokyo era dierit. Un domn si o doamna veneau mereu la ei si le spunea ceva in japoneza (niciodata in engleza sau macar finlandeza, sa inteleg si eu ceva), discuta in parte cu fiecare pasager si ii explica pe indelete ce se intampla, primeau sucuri sa nu se deshidrateze. La nagoya - lipsa, ziceai ca ar trebui sa fim multumiti ca ni s-a facut onoarea sa asteptam langa cei din tokyo. Impreuna cu un grup de vorbitori de engleza (cred ca erau irlandezi) am fost la cei ce s ocupau de tokyo si le-am cerut sa ne spuna si noua care e situatia. Un raspuns la fel de evaziv pe cat ma asteptam : probleme tehnice, se face maintenance, de-aia e o mica intarziere, sa-i scuzam, dar sunt foarte grabiti. Dupa nici 10 minute, s-a produs ceva ce mi-a starnit mirarea. Poarta de imbarcare pentru nagoya a fost inlocuita cu cea pentru Tokyo, si viceversa. 32 devenise 30 si 30 devenise 32. Dupa inca putine minute, pe panoul de la fosta poarta de nagoya, ce acum deservea tokyo, scrie mare si cu verde BOARDING. Opaaaaaa! se facea boarding pentru tokyo. Norocosii. Auzeam prin speakere cum le spuneau ca trebuie sa modifice boardingul si locurile pasagerilor, pentru ca se schimbase avionul. Nu mai era un Boeing, ci un Airbus. In clipa aia mi s-a pus o panza de sange peste ochi. Zborul catre Nagoya era initial destinat sa zboare cu Airbusul. Ce facusera amicii? Au luat avionul de la Nagoya si l-au dat la Tokyo pentru ca ala de tokyo se stricase. Cam in 30 de minute se facuse boardingul, si dupa inca 5 cei din tokyo plecasera. La monitorul cu informatii, pentru Nagoya nu mai aparea nici macar Delayed, ci pur si simplu Nagoya si o liniuta la ora plecarii. Pe la 20.00 au catadicsit sa ne cheme de la poarta si sa venim la desk-ul finniar sa ne explice, in realitate bagandu-ne multe prostii pe gat, vesnicele maintenance si technical difficulties. Ne-au anuntat ca urmeaza sa se faca rezervari la un hotel la care sa innoptam si maine vom fi adusi inapoi la aeroport sa plecam catre Japonia. Eu am inteles din prima ce a zis nenea ala in engleza, dar japonezii nu prea le au cu limba lui shakespeare asa ca a durat muuuult pana sa se gaseasca un ghid care sa le explice si lor ce se intampla. Trebuai asadar sa iesim din aeroport. Atunci a fost primul moment cand am binecuvantat aderarea romaniei la UE. Pentru a iesi, trebuai prezentat pasaportul, desigur. Asa ca se facuse o coada de vreo 100 de japonezi in fata mea, fiecare fiind controlat meticulos de vamesi la pasaport (bagajele nu le-au verificat). Un singur ghiseu si 100 de japonezi in fata (plus cativa straini) insemna muuuult a naibii de stat. Dar atunci, minune! S-a mai deschis un ghiseu la care era aprins beculetul doar la UE Citizens. Victorieee !! Din tot grupul celor care asteptau, s-au desprins cam 20 de oameni, toti un zambet, bucurosi ca nu mai asteptam la coada mare. La ghiseul ptr cetateni ue ne lua pasaportul, se uita sa vada daca e valid si ne dadea drumul, nici macar la fatza nu se uita. Asa ca astia 20 au trecut toti in maxim 3 minute, pe cand la japonezi a durat cam jumatate de ora toata afacere. 1-0 pentru UE.



Afara, iarasi moment de asteptare; si anume, asteptarea autobuzului care trebuia sa ne duca la hotel. Foarte organizat s-a facut o coada tip "sarpe" si nu una "ciorchine" cum ar fi fost de asteptat in Ro. A fost primul contact cu aerul finlandez ne-conditionat de aparate, ci direct de la mama natura. Desi era trecut de 8 jumatate, afara era lumina ca pe la 4-5 in ro. Era frig, si multi dintre cei prezenti nu fusesera prevazatori sa isi ia din bagajul mare si o bluza cu maneca lunga, necrezand ca vor fi nevoiti sa iasa iar din aeroport. Nici o problema, au avut timp sa simta frigul, autobuzul venind dupa jumatate de ora, si ne-a luat doar pe jumatate dintre noi. Desi eram teoretic distribuit in a doua jumatate, obisnuinta de a merge cu mijloacele in comun inghesuite si rare m-a ajutat, asa ca am prins primul autobuz. Pentru ca eram ultimul sosit, in cala pentru bagaje nu a fost loc pentru gemantanele mele, asa ca mi s-a spus ca ar fi ma ibine sa astept urmatorul. Eram deja plictisit si satul de asteptat si de stat in picioare, asa ca i-am spus ca ori imi gaseste loc pentru bagaje, ori o sa conduca cu ele in brate pana la hotel. Ca prin magie, s-a agsit loc pentru bagajul mare, celelalte doua fiind nevoit sa le iau cu mine. Drumul pana la hotel cam de 20 de minute a trecut repede (si prin prisma faptului ca soferul nu scadea niciodata sub 100 kmh pe autostrada, fara sa tina cont de curbe si de alte masini).





Ajuns la hotel, am prins un loc unde sa ma calmez cateva minute, fiind nevoit sa asteptam si al doilea grup (care a ajuns peste o ora). Dupa informatiile aflate ulterior, am descoperit ca hotelul era la 15 minute de mers cu masina de centrul orasului si 30 cu autobuzul. In una din multele discutii ce le-am avut cu receptionistele mi sa destainuit ca asemenea situatii nu sunt o raritate si ca, uneori, daca pasagerii zborului anulat ajung mai repede la hotel, li se pune gratuit la dispozitie transportul in oras. Din pacate noi terminasem de facut inregistrarea la hotel abia pe la 22.00 asa ca nu se putea vorbi despre excursie in helsinki. Ghinion.
in partea a doua, continuarea povestii, cu amanunte despre sederea la hotel, masa cu un spion rus, tentativele de a accesa internetul pentru a da de stire despre situatia in care ma aflu, zborul catre japonia si modul in care am intrat in atentia vamesilor japonezi.