Inceputul -partea a doua-

O alta trasatura caracteristica japonezilor este ura inradacinata de multe generatii impotriva chinezilor si a coreenilor. Dom'le, daca e ceva pe lumea asta care sa nu le placa lor, sunt natiile astea doua. Numai cuvinte de "lauda" au pentru ei. Lenesi, urati, necivilizati, mizeriosi, profitori, duplicitari etc etc. De sute de ani, poate chiar mii, astia 3 isi pun bete in roate reciproc de fiecare data cand pot; e un fel de capra vecinului in versiune cu ochi oblici. N-o sa auzi niciodata un cuvant de bine spus de japonezi la adresa Chi/Cor si nici reciproca. In 2002, la mondialele de fotbal, Japonia a luat bataie de la Turcia care avea ulterior sa joace finala mica impotriva Coreei de Sud. In mod normal nu prea tii cu ala care te-au invins, dar japii i-au sustinut frenetic pe otomani in meciul cu coreenii si ma mir ca nu s-a decretat sarbatoare nationala dupa ce au batut turcii cu 3-2 (frumos meci, mie mi-a placut la nebunie).
Cum canadienilor nu le place sa fie confundati cu americanii, cum italienii se enerveaza cand li se spune ca limba lor seamana cu spaniola, cum turcii si grecii sunt popoare indragostite unul de altul, tot asa si japonezilor li se ridica parul in cap cand se insinueaza vreo asemanare cu alt popor asiatic (mai abitir cu Chi/Cor). Asa ca, daca vreti sa va faceti un dusman pe lume, conversati cu un japonez si ziceti-i ca e coreean si ca limba lui pare a fi chineza. Mult noroc!
pentru mai multe detalii: Relatiile cu prietenii Chinezi Relatiile cu prietenii Coreeni

Si, daca tot am ajuns aici, sa discutam putin si despre relatiile japoniei cu restul lumii. Ce e suficient de stiut e faptul ca ei sunt un popor insular si astfel interactiunea cu altii se face mai dificil, dar se face. Asta desigur, daca nu este interzisa prin lege. Pana in sec 16 singurele schimburi de experienta au fost cu China, Coreea si Mongolia (numai cu prietenii) . Pe la 1550 au ajuns aici portughezii (si apoi spaniolii), carora li s-a permis sa faca negot doar in Nagasaki si le era interzis sa calce in interiorul tarii fara acordul autoritatilor locale (conducatorul local era numit daimyo si era un echivalent al regelui in europa medievala....desigur, exista multe diferente intre cei doi). La vremea aceea Jp si Chi nu intretineau relatii comerciale directe, asa ca portughezii au facut-o pe-a intermediarii si au obtinut profituri imense ce le-au sporit veniturile. Odata cu marinarii europeni au ajuns si preotii crestini, iezuiti, ce au inceput crestinizarea in masa. Regula iezuitilor era una simpla: crestineaza un daimyo si toti supusii lui ii vor urma exemplul. Astfel o buna parte din japonia ajunsese sa fie crestina, desi dogma lui Iisus era in contradictie cu spiritul japonez la capitolul "sa nu ucizi", mai ales cu cel al samurailor. Toate bune si frumoase pana pe la 1590 cand hop! au ajuns si olandezii cu englezii. Astia din urma vroiau si ei felia lor din comert, portughezii nu le-au dat-o si au inceput sa se ciondaneasca. Japonezilor nu le-a placut miscarea, mai ales ca europenii incepusera sa se bage in afacerile interne ale Jp. La 1600 s-a instaurat shogunatul Tokugawa care, satul peste cap de straini si de pretentiile lor, le-a facut bagajele de plecare si a decretat izolarea fata de straini. Treaba asta cu izolarea a durat pana in 1853 cand americanii au venit cu vasele de razboi si au bombardat Tokyo-ul, impunandu-le japonezilor sa deschida tara pentru comert. De voie, de nevoie, au deschis-o, navalind aici englezii, francezii, rusii, nemtii, majoritatea oferind spre vanzare armament pentru sprijinirea diverselor factiuni ce se pregateau de razboiul civil ce avea sa vina peste aprox 10 ani.
din nou ma simt nevoit sa fac o digresiune, pentru o mai buna intelegere a ideilor. Dupa cum spuneam in cap. 1, japonia este tara zeilor, asa ca din cele mai vechi timpuri se considera ca imparatul era elementul de legatura intre muritori si zei, el insusi devenind zeu la incoronare si conducator suprem. Totusi, timp de sute de ani, Jp a fost in razboi civil, pana in 1603, cand imparatul l-a declarat pe Iyeasu Tokugawa drept shogun, mai precis conducator al intregii japonii, cu puteri militare si administrative absolute. Faptul acesta a adus pace si liniste ( insa doar aparente)in Jp doua secole jumatate, administratia shogunatului fiind asupritoare cu clasele inferioare, provcand nemultumiri in randul taranilor si a clasei imediat superioare taranilor, aceea a samurailor. Asa ca pe la 1860 baietii au pus-o de un nou razboi civil, inlaturand shogunatul si redandu-i puterea imparatului. Imparatul a avut din nou putere absoluta pana in 1947 cand japonia a devenit monarhie constitutionala. Situatia e comparabila cu rolul reginei in Marea Britanie, asa ca faceti voi legaturile.
A urmat o perioada de inflorire pentru japonia care, sub obladuirea imparatilor, a ajuns putere regionala si mondiala in mai putin de 100 de ani de la deschiderea fata de occident. Moment fatidic insa in 1945 cand, ca urmare a bombardarii nucleare a Hiroshimei si Nagasakiului, japonia a capitulat in fata aliatilor, se spune, in realitate, in fata americii(vezi nota pentru sustinerea afirmatiei). Din acel moment tara a devenit monarhie constitutionala, deschizand-se complet catre SUA si Europa, dezvoltandu-si infrastructura si industria intr-un mod alert, pastrand totusi vii traditiile nationale.
pentru detalii si dezvoltarea subiectului: Shogun, de James Clavell pentru perioada instaurarii shogunatului ; Gai-Jin , de acelasi James Clavell pentru razvoil civil de la mijlocul secolului 19. wikipedia pentru ocupatia de dupa RM II
nota la nota: cu prima ocazie, voi scrie si despre cartile lui Clavell care m-au ajutat in mod deosebit sa inteleg parte din mentalitatea japoneza in special, si orientala in general (in Tai-Pan)