Despre cum am ajuns in Japonia -continuare-

Cu poticneli, impedimente si frustrare cauzata de lipsa de timp, au trecut 7 zile de la ultimul articol (asa ce imi place mie cum suna "articol" in loc de "post"...) care s-a terminat oarecum in coada de peste. Asa ca, alaturi de scuzele de rigoare, voi continua astazi povestea deplasarii din vara lui 2007 din Tara unde codru-i frate cu romanul catre Tara Zeilor.

La fel ca in telenovelele de mana a doua, fac un scurt rezumat al celor petrecute in episodul anterior, asta in cazul in care privitorul a uitat ce a patit Jose Armando sau ce descoperiri a facut Fernandita in legatura cu sora ei vitrega care l-a omorat pe tatal adoptiv care avea o relatie cu verisoara lui, care nu stia ca e de fapt verisoara ci doar un bun prieten al fratelui sau care e implicat in afaceri cu droguri, dar in realitate el e baiat bun pt ca etc etc etc.....

Asadar...plecasem din iasi catre Bucuresti de unde, dupa o confruntare cu birocratia roamingului de la Orange, am decolat catre Helsinki pentru a lua apoi legatura catre Japonia. Legatura care a intarziat, a intarziat si mai mult, si si mai mult si pana la urma s-a anulat din cauza dorintei companiei finlandeze de a da satisfactie calatorilor catre tokyo. Obligati fiind de contractul implicit pe care l-au semnat cu mine de a-mi asigura cazare si masa in cazul in care zborul meu nu are loc in mai putin de 24 de ore de la ora initiala, Finnairul ne-a pus tuturor la dispozitie o camera la hotel. Si de aici continua povestea.....

Se facuse seara si inca nu se terminase inregistrarea la hotel a pasagerilor din anulatul zborul spre Nagoya. Unitatea hoteliera, destul de mare, dar totusi neincapatoare pentru afluxul de (cred ca) peste 300 de oameni ce s-au vazut fara voia lor nevoiti sa mai petreaca o noapte in capitala Tarii celor 1000 de lacuri. Din cauza aglomeratiei, incepusera sa se cupleze grupuri in camere mixte, uneori redistribuind din cei deja cazati.

Cateva imagini din jurul hotelului. Desi este tarziu afara inca este lumina, care s-a pastrat cateva ore dupa ce am facut eu pozele. Strazile sunt parasite, singurele persoane prezente fiind cei care iesisera din hotel pentru a lua o gura de aer.

Eu, ajuns cu primul autocar, reusisem sa ma inregistrez printre primii 5 pentru ca avusesem pixul meu si nu a trebuit sa cer unul de la receptie (oamenii aveau insa deja vreo 20 de pixuri pregatite). Oarecum norocos, reusisem sa obtin o camera mai acatare, prin faptul ca era dubla si nu single si avea si unele dotari suplimetare fata de cealalta aripa a hotelului (probabil a ajutat foarte mult faptul ca i-am zambit in permanenta receptionistei). Tot atunci, prin vointa fortunei, am facut cunostinta si cu un tip pe la vreo 25 de ani care a vorbit tot timpul in engleza, insa formulele de politete erau in italiana. Foarte sigur pe el, zambind in permanenta receptionistelor intocmai mie, atent in permanenta la ce se intampla in jurul sau. Am schimbat cateva impresii cu el, ca de altfel ca si anterior cu inca vreo 10 altii despre situatia in care ne aflam cu totii, dupa care ne-am luat ramas bun.

In clipa in care a ajuns si autocarul numarul 2, printre camerele propuse spre a fi completate cu inca un pasager se numara si a mea, lucru care nu mi-a suras nicidecum. Nu aveam nimic de ascuns, nu ma deranjeaza compania altora, nu imi era frica sa mi se fure ceva (si nici nu cred ca era cazul, nu sunt prea multi hoti care se mearga spre nagoya...) dar stiam ca ar fi fost prea multa aglomeratie in camera daca mai venea cineva. Imi si inchipuiam ca imi da in camera un co-zburator odihnit, care nu mai avusese un tren si un alt zbor inainte sa-i fie anulat cel spre japonia, si, asadar, odihnit, gata sa stea la discutii cu o accentuanta tenta blamatoare asupra finnairului si sa frece telecomanda televizorului pana spre dimineata (ps- cu mici exceptii, nu suport sa nu am eu telecomanda cand ma uit la televizor). Toate aceste ganduri le-am avut in o miime de secunda , din clipa in care m-a vazut receptionista si mi-a spus ce avea sa se intample si pana cand, cu acelasi zambet imbatabil, i-am spus ca nu se poate, explicandu-i foarte politicos ca am fost deja cazat, nu se poate revoca o cazare facuta, ar fi complet nepoliticos din partea conducerii hotelului, ca stiu ca ele (receptionistele) nu au nici o vina dar sunt ABSOLUT SIGUR ca se va gasi o solutie si pentru cei ce au avut nefericirea sa ajunga mai tarziu (vedeti ce inseamna sa ai tupeu cu soferul autocarului la momentul oportun?) si ca eu sper ca nu voi mai fi contactat pentru o asemenea chestiune. Doamna nu a mai spus nimic, probabil ca stia de vorba ca "sa nu te pui cu prostul ca are mintea odihnita". La mine numai odihnita nu era, ci de-a dreptul extenuata si chiar flamanda, pentru ca anterior nu ma lasase inima sa folosesc VISA-ul in aeroport si sa mananc in restaurantele de acolo (stiu, sunt zgarcit). La inregistrarea din hotel, alaturi de cheia camerei ni s-a dat si un tichet de hrana valabil pentru seara respectiva la restaurantul hotelului, pentru o masa. Din pacate, no drinks included, doar apa cu gheata care era moka. Asteptam doar sa termine si autocarul 2 cu cazarea ca sa putem manca, acest lucru nefiind posibil pana ce toate formalitatile erau completate. Am preferat sa nu astept in camera, dandu-mi seama ca voi petrece o noapte intreaga acolo, asa ca nu era mare necesitate sa observ peretii. Cel putin nu inca.

Asa ca am coborat in lobby-ul hotelului, plimbadu-ma si citind ghidurile turistice pentru helsinki si finlanda intreaga. In tot acest timp cautam un mijloc de comunicare atat cu cei din tara cat si cu cei ce ma asteptau in Japonia, pentru a anunta ca ajung in alta zi. Aici ar fi fost de folos telefonul cu roaming activat, dar, cum cei de la Orange nu mi-au aratat incredere, a trebuit sa ma lipsesc de el. Nu imi sta in fire sa cer telefonul unui necunoscut si sa-l rog sa ma lase sa dau un mesaj, asa ca am cautat un calculator cu internet. In Finlanda fiind, tara foarte tehnologizata (Nokia, Linuxul sunt ale lor), hotelul avea o camera cu un calculator legat la internet pe care, dupa multe chinuri, am reusit sa il folosesc. Chinuri pentru a era singurul asemenea calculator si era foarte solicitat. Am ajuns la el, l-am folosit, am dat mailuri in dreapta si in stanga cu privire la unde ma aflu si ce fac, ba chiar am intrat si pe messenger. Multumit de rezultat si satul de aer conditionat de care ma bucurasem din plin si in aeroport, am iesit afara la plimbare, soarele fiind inca pe cer, desi in romania ar fi fost de mult apus.

Dupa o scurta tura in jurul hotelului, m-am intors la intrare, stand acolo si urmarind ce se intampla in apropiere. Spre mirarea mea, m-a abordat tipul pe care il cunoscusem la receptie. Dupa cum m-am asteptat, aceleasi discutii despre faptul ca s-a anulat zborul, ca ni se strica planurile, lipsa de competenta din partea companiei aeriene etc etc. timpul nefiind o problema, discutiile au inceput sa se aprofundeze, ajungandu-se la intrebari (din partea lui) despre interesele mele in japonia, cu ce ocazie, daca am mai fost, cand ma intorc etc. Circumspect din fire, am intors ca raspuns la multe din intrebari tot intrbari, multe retorice, deloc pe placul interlocutorului, preferand sa nu imi fac amici de cateva ore, chiar daca status quo-ul impunea asa ceva.

Timpul trecuse, autocarul 2 facuse inregistrarea, asa ca era timpul pentru masa. Ne-am indreptat amandoi catre restaurant pentru ca totusi preferam sa iau masa cu cineva decat singur. Setea era mare asa ca am incercat sa schimbam unul dintre tichetele de masa pe bere, promitand din tot sufletul ospataritei ca unul dintre noi nu va manca (minciuna...). N-am reusit, asa ca ne-am vazut nevoiti sa bem apa cu gheata. M-a surprins oarecum faptul ca in clipa in care am intrat in restuarant amicul meu a facut o scurta cercetare a locului, spunandu-mi dupa nici 3 secunde ca mesele din spate erau rezervate (lucru pe care nu l-am observat decat cand m-am apropiat de ele, scriind pe o mica placutaRESERVED), ca sunt 3 iesiri si ca in fata noastra sunt deja 7 oameni care vor ocupa o masa si ca noi va trebui sa stam fata in fata pentru ca singurele locuri libere ce vor fi ramas dupa cei din fata noastra se vor aseza nu erau unul langa altul. Impresionant pentru cineva care a avut doar cateva secunde sa observe camera.... Ne-am pus la coada, am umplut farfuriile cu salada oferita, am luat loc, totul desfasurandu-se dupa cum prietenul spusese. Asadar eram fata in fata. Meniul principal pentru seara respectiva era curry rice, asa ca am avut grija sa am paharul cu apa mereu langa mine. cina a durat cam 30 de minute, timp in care am avut ocazia sa conversez din plin cu comeseanul. Avand senzatia ca sunt dispus la palavrageala si incercand sa afle cat mai multe despre mine, intrebarile nu mai erau deloc simple si cu probabilitate de raspuns evaziv, ci direct la obiect si foarte incisive. Nationalitatea, ocupatia, venitul, daca am lucrat sau lucrez in cadrul statului, cu ce se ocupa parintii, ce orientare politica am, ce parere despre situatia mondiala si asa mai departe. Dupa cum decurgea conversatia am avut impresia ca mi se face o fisa personala, un CV pentru stabilirea profilului. Nu am ezitat nici o clipa sa folosesc fraza "how about you?" pentru ca eram intrigat. Cu ocazia asta am aflat ca partenerul era rus, ca este liber profesionist dar meseria lui implica multe deplasari, ca este un atlet foarte bun, vorbeste curent majoritatea limbilor de circulatie internationala si ca este foarte nemultumit de faptul ca i se anulase zborul deoarece avea o intalnire EXTREM de importanta in japonia (cred ca am auzit "extremely important" de vreo 10 ori in propozitia despre intalnirea lui). I-am spus ca se mai intampla sa se anuleze zboruri si ca ar fi bine din partea lui sa trimita un mail celui care il astepta, pentru a-l anunta despre intarziere. M-a privit foarte dispretuitor, amintindu-mi ca in hoteluri accesul la internet nu este securizat si ca oricine iti poate vedea conversatiile, si se mai si pastreaza in memorie continutul emailului. Mereu era cu un ochi pe ceas si cu celalt pe intrare, sondand cine intra si cine iese, iar cu mainile avea un reflex foarte enervant de a invarti cutitul pe degete.

Deja trecuse cam o ora de cand eram in compania lui si reusisem sa imi formez si eu o parere despre el, asa ca, punand unele lucruri cap la cap, imi reiesea ca rusul ori e prost si minte, ori e spion. Prost nu era pentru ca reusea sa formeze fraze foarte concise referitoare la politica externa a marilor puteri (?!?!), apeland mereu la exemple din istoria indepartata sau recenta. S-a discutat atat in engleza cat si in franceza, trecand in unele clipe si pe italiana, la care nu am reusit sa fac fata. Chiar am tinut sa il intreb de ce foloseste formule italiene (buna seara, la revedere, multumesc, am inteles, nici o problema, va rog etc etc), mai ales ca italiana nu e vorbita indeosebi ca mijloc de comunicare intre straini. Mi-a spus doar ca evita sa atraga atentia (pe dracu, la mine tocmai asta s-a intamplat) si ca e mai usor sa treaca drept italian (la mine a tinut, chiar l-am crezut macaronar). Foarte interesant e faptul ca nu avea deloc accent rusesc in niciuna din limbile pe care le vorbea, mai degraba vorbeam eu stil iliescu. Mi-a mai spus si ca par a fi de origine german sau austriac, sau american cu originea din aceste tari (parul blond si ochii albastri mereu dau impresia asta printre straini). Oricat de flatat m-am simtit de comparatie, i-am reamintit ca sunt roman, foarte aproape de Mama Rusie si chiar i-as fi mentionat si cate ceva despre tezaurul nostru de la Moscova si despre pactul Ribbentrop-Molotov dar simteam ca ar exista o infima sansa sa sufar un mic "accident" pe scarile hotelului. Chiar si asa, la sfarsitul mesei, rusul s-a oferit sa ma ia si pe mine in Helsinki, pentru ca el avea de vizitat un vechi "prieten" cu care nu s-a mai intalnit de mult. Politicos, l-am refuzat, stiind ca se apropie ora de culcare si ca puteam avea a doua zi la orice ora zbor catre japonia. A dat din umeri, nepasandu-i prea mult despre decizia mea si ne-am despartit, amintindu-mi ca maine ne vom intalni la aeroport. I-am zis si eu numai bine, drum intins si cale batuta.

Dupa o mica oprire la receptie unde le-am intrebat pe tanti ce se stiu despre reluarea zborului si modul in care ne vor anunta cand vor afla ceva, m-am dus in camera, am facut un dus, am pus telefonul la incarcat (chiar daca nu aveam semnal, il utilizam pentru poze...am folosit priza cu neincredere si cu intreruperi pentru ca, desi era pe format romanesc, nu stiam la ce voltaj opereaza) si m-am bagat in pat unde, dupa nici 30 de minute am adormit.

camera de hotel din Helsiniki. Nici prea mare, nici prea mica, dar curata si dispunea te tot ce era nevoie pentru o sedere placuta: frigider, plita pentru gatit, ibric de ceai, farfurii, tacamuri, filtru de cafea, televizor, telefon. Nu am reusit sa aflu cum functioneaza lampa de la capatul patului, neavand nici un intrerupator. Am incercat si cu batutul din palme dar nu a mers.

Pusesem telefonul sa sune la 8 dimineata, hotarat sa nu dorm decat 8 ore si sa fiu de dimineata prezent in lobby si sa nu trebuiasca sa ma anunte de la receptie daca se intampla ceva in legatura cu zborul. Alarma a sunat si la 8, si la 9, si la 10, nereusind decat sa ma trezesc cat sa o pun pe snooze si sa ma culc la loc. La 10 si un sfert insa, mi-am zis ca e prea liniste si ca e timpul sa ma trezesc, sa refac bagajele si sa cobor la receptie. M-am miscat surprinzator de repede, totul durand maxim 10 minute. La iesirea din camera am vazut ca lobbyul e gol, nici urma de japonzezii care dorm 4 ore pe noapte si care, in mod normal, ar trebui sa fie jos si sa palavrageasca. Mi-a trecut imediat prin minte faptul ca finnairul a gasit un zbor si cei de jos au uitat sa ma cheme si pe mine. Deja ma vedeam inca o zi in helsinki, cu scandal pe capul finnairului si al hotelului, surazandu-mi ideea sa mai raman si sa vizitez orasul pe cheltuiala lor.

Am coborat, m-am dus frumos la receptie unde am dat peste una din receptionistele din seara anterioara. M-a recunoscut si foarte mirata m-a intrebat de ce sunt acolo, am uitat ceva in camera de hotel si m-am intors? I-am zis care e situatia si a inceput de urgenta sa verifice niste liste care aveau antetul finnair. Mi-a cautat numele 3 minute, a sunat un superior, a venit si ala, a cautat si el pe alte liste, in calculator, peste tot. Erau disperati oamenii, se uitau pe furis la mine sa imi avda reactia. Am apucat sa ma uit si eu peste liste si am vazut care era problema. La inregistrarea in hotel, am trecut la first name prenumele si la last name numele de familie, asa cum era corect. Asadar ei ma aveau in calculatorul hotelului cu numele de familie la last name. Pe biletul de avion, si, implicit pe listele de la finnair trimise hotelului, eu figuram cu prenumele la last name, deci exact pe dos, si de-aia nu ma gaseau nicaieri si de-aia nu m-au trezit si pe mine. Am observat asta dar nu le-am zis, fluturandu-le biletul de la avion si boarding pass-ul, asta ca sa fie siguri ca sunt intr-adevar din lotul sosit in seara precedenta. Si-au cerut scuze si mi-au spus ca in cateva minute pleaca un microbuz catre aeroport, in care urma sa urc. Am bagat bagajele in duba Mercedes care ma astepta in fata hotelului, a venit in fuga si soferul si destinatia: Helsinki International Airport.

Am ajuns chiar mai repede decat facusem drumul cu autocarul, dubita fiind mai grabita parca (din cauza pasagerului important :P ). La aeroport eram pe cont propriu, oarecum dezorientat pentru ca nu prea stiam ce am de facut. Ceva era sigur : ca trebuie sa ajung la finnair. Nestiind planul aeroportului, m-am plimbat prin el cam 10 minute cu bagajele dupa mine (da, alea grele a dracului) si am hotarat sa trec prin portile de imbarcare si astfel sa ajung la ghiseul finnair. Stau cuminte la coada, ajung la scannerul cu raze x, bag bagajele acolo, eu trec prin poarta care ma scaneaza si astept sa ajunga gentile. In momentul in care trece geamantanul mare prin raze, ofiterul de securitate opreste banda rulanta, si se uita mai bine la monitor. Da banda inainte si inapoi, crezand ca e o greseala. Apoi il cheama pe un coleg, se uita si el, mai vine inca un gardian, ce mai...bagajele mele erau atractia portilor de imbarcare. Unul dintre ei imi spune sa imi iau bagajul si sa il pun pe o masa alaturata si imi cere permisiunea sa se uite in geamantan. Ii zic ok, n-ai decat. La care el imi spune: "Stiti, nu va pot lasa sa urcati in avion cu bagajul acesta. Se pare ca inauntru aveti cutite si furculite". Impasibil, ii raspund: Yes, I know...Forks, knives, even a small hatchet (toporisca). I-am citit pe fata mirarea si uimirea provocata de raspunsul meu cinstit.

in cazul in care nu stiti, am luat ca si cadou din romania un set foarte frumos de cutite si furculite. Se gasesc si in japonia asa ceva dar se pare ca acestea din romania sunt foarte bune calitativ si sunt ambalate frumos intr-o servieta.

Nu ii las prea mult timp de gandire si ii zic ca am fost initial cu zborul de ieri catre nagoya ce a fost anulat, ca ne-au dus la hotel, ca m-au uitat la hotel si ca am venit pe cont propriu la aeroport si ca trebuie sa ajung la compania finnair si sa ma redistribuie la un alt zbor si ca am crezut ca pe acolo se ajunge la ei, la final mentionan ca acesta este bagajul meu ce va sta in cala avionului, nu in cabina, omul respirand usurat la ultima propozitie. A scos un zambet si mi-a zis ca Finnairul e la subsol. I-am cerut sa ma duca acolo, eu nestiind aeroportul si imi venea greu sa car dupa mine 40 de kile prin cladirea lor. A coborat el, am coborat si eu, s-a ratacit el, m-am ratacit si eu, a mers in continuare, eu m-am oprit ca ma dureau mainile de la atat carat. Am vazut alt agent de la aeroport si i-am zis sa-l intrebe daca stie unde e desk-ul finnair. Am ajuns cu totul in alta parte, la o tanti care a cerut sa-i explic ce patisem, asa ca am inceput iarasi povestea mea lacrimogena si intr-un final a zis sa mai coboram un nivel si gasim acolo finnairul. L-am gasit, mai mult mort decat viu, din cauza ca alergasem 10 minute alaturi un ofiter de securitate care se grabea sa ajunga inapoi la postul lui de lucru.

La biroul companiei finlandeze era liniste, doar vreo 10 oameni, printre care si amicul rus. De data asta nu era singur, ci cu niste domni pe la 30-35 de ani, foarte inalti si lati in umeri (alimentatie sanatoasa probabil...). N-am stat prea mult de vorba cu el, afland doar ca el fusese redistribuit pentru un zbor de a doua zi catre frankfurt (sau munchen) si de acolo catre japonia. Nasol frate, se faceau deja 3 zile intarziere. Ma gandeam ca daca el, care ajunsese inaintea mea a primit un zbor abia a doua zi, atunci eu primesc peste vreo saptamana, am timp sa vizitez si Laponia si poate prind si o aurora boreala. Imi fac curaj in minte, imi adun fortele si stau la coada si astept sa imi vina randul. (impropriu spus "coada" pentru ca se astepta pe baza de tichete cu numar de ordine..foarte civilizat). Auzeam in timpul asta tot felul de oftate, de tipete inabusite, de frustrari reprimate (sau nu) referitoare la zborurile ce li se atribuisera. A doua zi la nagoya, in aceeasi zi la tokyo si apoi alt zbor catre nagoya, zbor peste 3 zile prin londra sau milano, mi se facea groaza la cele auzite. Cand se striga tichetul meu, ma duc la un barbat numit Peter (mi-a amintit de Peter Solberg, altfel nu ii tineam minte numele) si deja ma gandeam ca nu mai mege treaba cu zambetul care a functionat la femei. Imi zic sa incerc si la el, ca nu se stie unde dai peste unul pe invers. Peter foarte amabil, iai ia biletul de avion, se uita pe el, incearca sa imi gaseasca un zbor catre nagoya, si imi spunea ca situatia nu arata deloc bine. Am avut o sclipire si ii zic ca sunt dispus la orice zbor catre japonia, osaka pentru ca mai fusesem pe acolo, dar era bun si tokyo, niigata, chiar fukuoka, mai ales ca fukuoka este de fapt destinatia finala. Petrica se uita la mine, ma intreaba daca e vreo problema sa aterizez pe Kansai (osaka) si de acolo sa imi continui drumul cu alt avion la Fukuoka, ii raspund ca nu ma deranjeaza deloc, e tot una pentru mine. Foarte fericit imi sopteste ca pe un secret ca e posibil sa aiba ceva bun pentru mine, un zbor chiar in ziua respectiva catre osaka. Imi ia biletul de avion vechi, imi da unul nou pe care e modificat aeroportul de intrare in japonia, si imi zice ca azi la ora 17:20 (nu bag mana in foc, dar parca asta era ora) am zbor catre osaka. Ii multumesc, el imi ofera un Lunch voucher (care si asta era cu numele inversat) in valoare de 13 euro si ma indrept catre check in.

Coada si aici, stau cuminte, fericit de rezultat si de faptul ca am avut bafta sa am alta destinatie finala. Pe noul bilet, Petru facuse greseala sa treaca ziua urmatoare ca data de plecare. Chiar ma miram de cate mi se pot intampla, dar in continuare increzator in steaua mea, gandindu-ma ca orice ar fi, eu plec cu zborul respectiv. Dau bagajele la check in, dau biletul, dau pasaportul, imi scaneaza pasaportul, nu se potrivea cu numele de pe bilet (logic, erau invers), vede ca biletul e pe a doua zi....cred ca eram cel mai problematic pasager din ultima vreme pe care il avusesera. Ii zic doamnei de la check in povestea cu zborul anulat, suna doamna de la check-in la finnair, sta vreo 5 minute in telefon, imi face imbarcarea si gata, sunt pregatit de zbor; nu inainte totusi de a folosi voucherul de pranz contra a doua sandvisuri si o sticla de suc de la un fast food (bun al naibii sucul ala de ananas).

Se face ora de imbarcare, lumea urca, se aseaza si vad spre nemultumirea mea ca am loc la mijloc si nu la culoar sau la geam. Si cand zic mijloc, apai era miloc, pt ca se zbura cu un MD-11 ce avea trei randuri de scaune dispuse astfel: <"geam"->3 scaune<->culoar<->4 scaune<->culoar<->3 scaune->"geam">. Cam complicat ce am zis. Mai simplu, sectiunea plana asupra avionului era "sssCssssCsss" unde s este scaun si c culoar. Eu eram pe al adin mijloc, la distante aproape egale de geamuri, fara acces la culoar, nu vedeam nimic, de-abia zaream monitorul pe care se dadeau filmele, complet aiurea totul. Eram totusi nerecunoscator, pentru ca as fi putut foarte frumos sa mai astept inca o zi prin helsinki sau, mai rau, sa fiu trimis pe alt aeroport din europa. Am inghitit in sec, am facut cunostinta cu pasagerele din stanga (doua japoneze pe la 70 de ani) si cu cea din dreapta (elvetianca pe la 30), mi-am scos o revista, si am decolat. Dupa cam o ora s-a servit masa - curry rice. Ce pofta imi era de asa ceva, nici nu mancasem cu o seara inainte tot curry rice. Calul de dar nu se cauta la dinti, asa ca am mancat tot, ca un baiat cuminte ce sunt.

Avionul Boeing MD-11 cu care am facut deplasarea de la Helsinki la Osaka. Mi-a placut mai mult in Airbus-ul de acum doi ani.

Toate cele 9 ore cat a durat zborul nu am putut dormi pentru ca 1. in avionul ala nu era spatiu nici sa iti pocnesti degetele 2. stateam inghesuit intre alte 2 persoane si eu sunt mai "expansiv" cand ma culc 3. eram odihnit (dormisem 10 ore la hotel) 4. in ciuda pozitionarii tampite a monitorului, am reusit sa vad filmele (unul japonez, nu i-am retinut numele, altul Are we done yet cu ice cube si celalalt Underdog sau ceva de genul asta cu Ben Stiller) si 5. am zis ca oricum, drumul de la iasi la bucuresti dureaza 7 ore, asa ca nu ar fi ceva nou pentru mine sa stau treaz cat calatoresc. Din astea 9 ore, doua s-au scurs repede, fiind decolarea si masa, apoi vreo 5 ore a fost liniste, lumea a dormit, iar ultimele 2 ore au servit un mic dejun si ne-au pus sa completam fisa de disembarkment in japonia (nush cum se traduce in romana..ceva de genul debarcare, dar e mai complicata hartia ceea) si am aterizat.

Aeroportul din Osaka nu mai este de mult o noutate pentru ca am vazut vreo 10 documentare despre el si pentru cam ai fusesem si in urma cu 2 ani pe acolo. Asa ca mi-am gasit foarte repede drumul spre trenuletele fara vatman care ne duceau la biroul de imigrari. Am trecut si prin zona de carantina insa nu ne-a controlat nimeni, de obicei sunt verificati cei din tarile din care bantuie tot felul de boli molipsitoare. Ajuns la biroul de imigrari am descoperit reversul medaliei in ceea ce priveste controlul vamal. Daca in Helsinki am fost privilegiat si am trecut ca Rapidul prin gara, lasandu-i pe japonezi in urma, in Osaka era pe dos. Ca sa pastrez comparatia, coada japonezilor mergea cu viteza Shinkansen-ului, oiterii de la vama verificand doar daca e valabil pasaportul. In schimb, la gaijini (straini) se facuse o coada de 30 de oameni care mergea anevoios. Odata ajuns la unul din cele doua ghisee deschise, mi s-a luat pasaportul, am fost scrutat cu privirea din varful parului pana in varful degetelor de la picioare (eram in sandale...), mi s-a spus ca am completat gresit fisa de debarcare (trecusem 3 luni in loc de 90 de zile...e o diferenta totusi), ma intreaba daca vreau sa imi prelungesc ulterior sederea in japonia (daca ar fi dupa mine mi-as prelungi-o macar pana prin 2020...), se uita iar in pasaport, vede viza trecuta, vede intrarile/iesirile din bulgaria si grecia, iar se uita la mine, mai pune inca doua-trei intrebari despre intentiile mele in japonia (ce era sa zic? ca am venit sa fac trafic cu droguri??!?! ) si imi lipeste pe pasaport Landing Permission. Aleluia. Trec de el, si vreau sa imi recuperez bagajul.

Obisnuit cu aeroporturi mici (Buc, Hels), am uitat ca in Osaka sunt mai multe benzi rulante cu bagaje. Asa ca stau la o banda, astept, astept, ma uit pe taan, astept si bagajul meu nu venea. Se termina toate celelalte geamantane si eu ramasesem singur. Ceva era suspect, Vine o doamna si ma intreaba de la ce zbor sunt, si ii spun ca Helsinki. "Helsinki is lane #3, this is lane #1". Ma uit in sus si vad pe panou : Lane 1 - Arrivals from Guam. Statusem de pomana la linia pentru Guam. Fug la linia 3 si vad bagajele mele cum se plimbau aproape singure pe acolo. Fericit le iau si plec catre Customs Inspection. Foarte binevoitor, chiar suspect de zambaret, unul dintre ofiterii de acolo imi face semn sa vin la banda lui. Nu mi-a placut deloc dar ce era de facut? sa ug si sa trezesc suspiciuni. Asa ca ma duc la el, pun bagajul pe banda si incepe domnul cel mai nemaipomenit tir de intrebari la care am fost supus in viata mea. Nume, prenume, ocupatia, aeroportul de pe care sosesc, daca am antecedente penale, daca am fost expulzat din vreo tara, scopul vizitei in japonia, cat intentionez sa stau, unde intentionez sa stau, cine este persoana de legatura in japonia, cine este garantorul meu, cu ce se ocupa acesta, daca am mai fsot in japonia, cat am stat, ce am facut, daca intentionez sa muncesc, daca da, ca si ce, daca am vreo oferta de lucru de la o companie din japonia. Toate astea intr-o engleza care lasa de dorit, chiar daca era pe al doilea aeroport ca marime din japonia. Apoi bagajele. Intai mi-a pus in fata un catalog cu tot felul de obiecte de tezaur si altele asemanatoare si m-a intrebat daca am asa ceva. Desigur ca nu. Rucsacul nu l-a interesat, ci doar ce fusese la cala. In bagajul mic nu a avut ce sa caute, era incarcatorul de la telefon, o pereche de incaltari(parca) si haine (din care unele erau de dama si, evident, nu erau ale mele...si chiar daca erau ale mele, ce problema avea el ca port asa ceva?) asa ca a trecut repede prin el. In schimb la bagajul mare, cred ca s-a simtit ca si cum i-a pus Dumnezeu mana in cap. Cred ca numai Atlantida nu era in bagajul verde. Tuica, branza topita, salam uscat, telemea, knorr delikat, ceai (ce avea aspect de marijuana), obiecte religioase, si, cununa de lauri - setul de cutite si furculite (...even a hatchet...). S-o luam metodic...tuica-era ok, aveam voie, dar era ambalata suspect pentru ca nu vroiam sa se sparga; branza, telemeaua si salamul - interzis complet; knorr-nush ce sa zic...cred totusi ca era ok; obiectele religioase - nu prea sunt ok, dar lipisem pe spate chitantele si atestatul de provenienta, doar in caz ca mi se cere sa justific ce e cu ele; ceaiul- nu era ok, pentru ca se sparsese o punguta in care era si se imprastiasera prin tot bagajul meu bobite de ceai (chimen cred ca era); furculitele, cutitele si toporisca- nu erau interzise, dar starnesc cumva suspiciuni. Anterior plecarii fusesem instruit, in caz ca vin cu alcool si, mai ales, cu mai mult de doua cartuse de tigari sa le ascund printre haine (multumesc Adina pentru sfat, bine ca nu este nevoie in cazul meu...astept si articolul tau) si sa spun ca sunt cadouri (asta mi s-a recomandat de catre toti pe care i-am intrebat ce sa fac). Asa ca tuica- puresento (cadou), branza si celalalte -puresento, cutitele- puresento, tot era puresento, nimic nu era pentru mine. Si nici nu minteam. Le-a luat pe toate in mana, s-a uitat la ele, le-a verificat, le-a intors pe toate partile, a deschis fermoarul interior, a despaturit unele bluze, a batut in manerul geamantanului sa vada daca e gol sau plin (sa nu ascund ceva),cred ca si-a facut norma de perchezitie pentru 100 de persoane. Dupa inca o verificare a pasaportului mi-a spus sa imi strang bagajele, terminase cu mine. Am multumit cerului ca nu m-a oprit pentru vreunul dintre obiectele din bagaj si am purces catre iesire, sa mai iau o gura de aer curat. A trebuit sa merg in magazin si sa cumpar o sticla de suc pentru a face rost de monede de 100 de yeni si sa spun ca am ajuns in japonia (eram asteptat cu o zi mai devreme...).

Aeroportul din Osaka, in parerea mea una din noile minuni ale lumii. Din lipsa de spatiu, japonezii au daramat un munte pe care l-au carat in mare pentru a forma o insula artificiala, care gazduieste acum aeroportul. Totusi, costurile au fost uriase iar din acest motiv taxa de aterizare/decolare este una din cele mai mari din lume


Desi contruit pe o insula artificiala, aeroportul este foarte sptios, cu largi zone de cumparaturi si de asteptat avioanele care decoleaza sau aterizeaza. Curatenia este, ca peste tot in Japonia, desavarsita.

Apoi mi-am gasit locul catre avionul spre fukuoka. Iarasi distractie cu bagajele la check-in, da-mi bagajul, tine bagajul, unde e bagajul etc etc, nimic iesit din comun totusi. Om al ghinioanelor cum sunt, zborul catre Fukuoka a fost amanat cu o ora si ceva din cauza ca li se deformase carena avionului in vreo 3 locuri, dintre care unul pe aripa.

In dreapta, avionul cu care am mers din Osaka in Fukuoka. Astepta cuminte pe asfaltul aeroportului in timp ce o mica armata de tehnicieni japonezi se chinuiau sa repare problema.

Deja pentru mine devenise obisnuita sa stau si sa astept, asa ca nu mai era nimic neobisnuit. La decolare avionul era doar pe trei sferuri plin, asa ca am ales singur locul, cu toate ca imi fusese deja rezervat un loc la geam. Cu mana pe inima pot spune ca a fost cel mai terifiant zbor de care am avut parte pana acum, din cauza cumplitei furtuni prin care am trecut deasupra oceanului si a ploii,tunetelor, fulgerelor si vantului lateral de care ne-am bucurat la aterizarea in Fukuoka. Avionul trosnea din toate colturile, aripa cu probleme era subreda, la fiecare gol de aer mi se infundau urechile, tot zborul a fost pornit semnul de Purtati centurile. Se vedeau fulgere la mai putin de 1000 de metri de noi, care luminau complet cabina, apoi, la cateva secunde, un bubuit urias se propaga printre scaune, facand masuta din fata sa tremure, la fel si toate organele mele interne, mai ales cand vedeam ca aripa de langa mine se afunda si se afunda, apoi, cu viteza dubla, se ridica in sus pana cand parca vedeam cum se increteste vopseaua pe ea. Erau mai mult iluzii, pentru ca vederea in exterior era obturata de perdelele de ploaie ce se abateau succesiv in fereastra care era in permanenta la un pas sa cedeze din cauza diferentelor de presiune. Si a mai fost si aterizarea, terifianta si inspaimantatoare in clipele in care pilotul facea final approach pe deasupra blocurilor din Fukuoka, aflate chiar sub burta avionului, chiar cand vantul urla ca turbat, cand din dreapta, cand din stanga, cand din spate, niciodata din fata pentru a oferi portanta aeronavei. Si mai era si pista plina ochi de apa, care ameninta sa se transforme in patinoar de viteza daca pilotul foloseste franele hidraulice mai mult decat trebuia. Aproape ca am sarutat pamantul cand m-am vazut ajuns in terminalul aeroportului, bucuros ca nu s-a rupt nimic in avion si am ajuns cu totii bine.

Aripa dansareata, fotografiata inainte de plecarea din Osaka.

Eu insa nu eram la capatul drumului, ci mai aveam de mers cateva sute de kilometri cu masina, intai catre iesirea din Fukuoka, unde ploua, catre Kumamoto unde ploua si asa mai departe a plouat cam doua saptamani dupa ce am ajuns. Intr-un final am sosit si la capatul de linie al peripetiilor, in Miyazaki/Nobeoka de unde va scriu si aceste randuri. Cu speranta ca v-a placut lectura, va astept si data viitoare la un nou episod. Cu bine !

Despre cum am ajuns in Japonia

Ma dusei cu doru'n lume
Intr-o tara fara nume,
Peste mari, peste paduri
Pana-n tara nimanui.

Asta este singura creatie cat de cat folclorica si care rimeaza pe care am putut-o scire la momentul actual si care, in linii mari, descrie esenta unui voiaj in TSR.
Doar daca nu esti sud-coreean si iei ferry-ul, singura modalitate de a ajunge ca turist in Jp este avionul. Desigur mai este si posibilitatea sa vii cu vaporul in calitate de prizonier de razboi, dar sa excludem optiunea asta.
Tot cu avionul am ajuns si eu, si nu o data, ci de doua ori. In 2005 pe ruta Buc-Paris (CDG) si apoi Paris(CDG)-Osaka(Kansai) cu Air France/Japan Airlines, iar in 2007 cu Finnair-ul, prin Finlanda. Despre episodul din 2005 cu alta ocazie, acum mai degraba expun calatoria cu linia aeriana a poporului scandinav.
Plecarea initiala a fost totusi din locul de bastina, dulcele targ al Iesilor; 7 ore de drum cu R664 in care am reusit, surprinzator, sa dorm, mai mult obligat de faptul ca nu puteam folosi telefonul pe post de walkman pentru a economisi bateria pentru mai tarziu, cand aveam sa sun din aeroporturi si sa spun DACA a intervenit ceva in programul de zbor initial (un plan foarte bun zic eu...). Imediat dupa ce am plecat din McDonalds-ul din Gara de Nord m-am indreptat catre Piata Victoriei pentru a lua linia expres catre otopeni, singura legatura intre bucuresti si aeroportul international (asta daca nu ai chef sa cotizezi 700 de mii la taxi, sau poate chiar mai mult de 1 milion daca ai bafta sa iei un pirat). In Expres a fost desigur o incantatoare ocazie de a remarca faptul ca si la Bucuresti se protejeaza natura prin economisirea resurselor de apa(Dambovita o fi in scadere...). Am remarcat ca si combustibilul e la mare cautare, altfel nu imi explic de ce vine un autobuz la minim 30 de minute, care e deja plin pana la refuz dupa primele doua statii (ghinion, Victoriei e a treia); se aplica principiul cf caruia autobuzele dau randamentul cel mai bun la consum atunci cand sunt pline, eventual si cu geamurile inchise (sa nu se formeze turbulente). Cum necum, am ajuns si la capat de linie, uimit de calitatile de contorsionist pe care le capatasem in cele 40 de minute cat a durat drumul.
Pe Otopeni, prima grija a fost sa verific daca nu am zborul anulat sau modificat, in fine, daca a intervenit ceva. Cum eu ajunsesem acolo pe la 9, air zborul meu era la 13, inca nu se afisase nimci pe tabela de la intrare. Asa ca nu aveam nimic altceva de facut decat sa astept politicos. In timpul asteptarii mi-am spus sa rezolv si problema activarii roamingului, lucru pe care uitasem sa il fac inainte sa plec din iasi din cauza sesiunii tarzii si a timpului scurt ramas dupa aceea pana la plecare. 411 Serviciul Clienti de la orange functioneaza non-stop teoretic, dar are "mici" lipsuri in weekend cand operatorilor nu le vine sa raspunda (nu ii blamez in nici un fel, am lucrat si eu in domeniu si simteam cum mi se mai duce o zi din viata de fiecare data cand trebuia sa vorbesc cu clientii). Dupa vreo 15 minute in care robotul imi spunea cu cea mai dulce voce posibila ca operatorii orange trateaza alte apeluri si ca al meu va fi preluat in cel mai scurt timp (ce salvasem la baterie pe tren, pierdusem aici), am reusit sa intru in direct cu domnisoara de la call center. I-am zis cine sunt si ce vreau, ca am nevoie sa activez roamingul. La intrebarea "pentru cat timp", n-am stiut ce sa-i raspund initial, din partea mea putea sa il activeze pentru o eternitate, nu ma deranja. Asa ca i-am spus '3 luni', stiind de pe vremea cand aveam pre-pay ca asta e durata maxima pana cand trebuie sa reactivezi. Mi se spune din nou sa astept, negasind nimic suspect in toata chestiunea asta, imaginandu-mi ca trebuie sa apese pe 3 butoane si sa dea doua clickuri ca sa imi activeze serviciul. Peste un minut revine vocea foarte trista a domnisoarei care imi spune ca din pacate nu pot activa roamingul pentru trei luni, pana ce nu platesc modica suma de 160 de euro la un sediu orange sau fac virament bancar in contul lor, ca garantie pentru seriviciu. Ca motive - faptul ca sunt abonat la ei de doar jumatate de an si ca am o factura neplatita (emisa cu 6 zile mai inainte). Nu i-am zis nici ca o sa platesc garantia, nici ca n-o platesc, ba chiar am lasat sa se inteleaga ca mi se pare normal sa achit suma de bani. Cei 160 pentru garantie nu i-as fi vazut inapoi insa, ci erau folositi pentru a-mi achita facturile ulterioare. Metodic insa, banii insemnau cam cat primeam eu pe o luna si ceva de munca asiduua la XL. N-am vrut nici sa-i mentionez ca de fapt abonamentul este de vreo 4 ani dar a fost trecut o vreme pe prepay (ca sa pot beneficia de oferta la re-abonare) si ca nu este singurul abonament pe numele meu la care platesc regulat un abonament lunar, fara penalizari, si deci, sunt un client de treaba. Nu m-am mai agitat, mi-am zis ca n-o sa am nevoie de roaming in perioada imediat urmatoare.
Cu emotii in suflet, m-am intors inapoi in aeroport (iesisem afara, sa am liniste cand ascult 15 minute robotul) si am asteptat pana la 11:00 cand a inceput sa se faca check-in-ul pentru zborul finnair.
cu ocazia asta pun la zidul rusinii pe cei de la conducerea aeoportului care se ocupa de informatiile publice. Din difuzoarele instalate atat in interior cat si afara, se anunta periodic diverse informatii, cum ar fi sa nu parcati ca idiotul la intrarea in aeroport, san u fumezi in interiorul cladirii, faptul ca un avion are intarziere sau a fost anulat etc etc. De asemeni se anunta si momentul in care incepe check-in-ul, mai ales pentru cei cu deficiente de vedere care nu pot citi pe tabela, pentru ca de regula 90% dntre romani sunt deja insirati la coada inainte sa anunte tanti aia prin voce. Voce care zice asa : romania-go - "pasagerii zborului xxxxx in directia yyyyy sunt invitati pentru formalitati" iar in Ei-go "the passangers for xxxx flight to yyyy are invited for check-in". In romana, nimic de reprosat (ar fi fost si culmea) dar in engleza nu te poti abtine da zambesti la modul in care pronunta tanti aia "check in". Pentru cei straini de engleza, pronuntia fonetica este "cec - in", cu primul "c" un pic mai lung. In schimb, in otopeni urechile iti sunt abuzate de un "cic- in", cu al doilea "c" prelungit, care, alaturat de folosirea "i"-ului in loc de "e", fac sa sune din check -in in chicken, adica "pui" (de gaina). Adapatat in romana, chemarea e asa : "pasagerii zborului xxx catre yyy sunt invitati pentru pui de gaina". Au astia de la Otopeni contract cu Kentucky Fried Chicken si nu stiu eu?

Pe cand am ajuns eu la counter-ul companiei finlandeze, se formase deja o coada de vreo 20 oameni. media este de un om pe minut, asa ca stiam ca mai am de asteptat si acolo. In fata mea, un grup de asiatici a caror nationalitate nu puteam sa o descifrez, abia ulterior, cititndu-le pe pasaport ca sunt din Vietnam. Foarte galagiosi si foarte incitati de zborul pe care aveau sa il faca (pana si astia se bucura cand pleaca din Romania...). Eu insa stateam cu frica in san. de ce ? pentru ca, in momentul in care am cumparat biletul de pe internet, pe site-ul finnair s-a trecut numele de familie la prenume si invers, asa ca, in mod teoretic, nu exista nici un bilet valabil pe numele meu. Lucrul asta mi l-a spus si tanti de la ghiseu, aruncandu-mi o privire foarte taioasa, in timp ce, dupa cum fusesem instruit, eu o faceam pe-a prostul si dadeam in permanenta vina pe server ca a inversat numele. Nu am aplicat tactica de a discuta in forta cu ea si sa-i spun "ce doamna, care e problema, se vede clar ca e al meu biletul" pentru ca era prea riscanta si nu vroiam sa ma intorc la iasi in aceeasi seara. Un alt motiv pentru care a trebuit sa tin ciocul mic a fost greutatea bagajelor. Desi se spune clar ca ce e peste 20 de kg (la unele companii 25 de kg) se plateste, eu am venit burdusit cu 30 de kilograme in doua bagaje. Si mai aveam si rucsacul care avea si el cam 10 kg (pusesem toata maculatura in el, ziare, reviste, carti, ca sa mai usurez celelalte bagaje). In total eu caram cam 40 de kg, mai mult de jumatate din greutatea corporala.

in stanga jos bagajele mele- ala rosu e rucsacul plin cu reviste si carti, cel verde cu haine si cadouri (cum ar fi tuica - pentru ea am avut cea mai mare grija, daca se spargea sticla, om ma facea) si cel albastru din spatele celui verde, cu acelasi continut. Pe bagajul mare, folia ce cuprindea biletul de aavion (e ticket).

Am facut cea mai convingatoare fata de uimit pe care o puteam afisa, asa ca totul a fost ok si mi s-a dat boarding pass-ul pentru helsinki si cel pentru nagoya, cel pentru fukuoka urmand a-l lua din nagoya.

Dupa ce mi s-a pus stampila pe pasaport si am trecut de razele x, m-am indreptat catre poarta de la care trebuia sa iau la 13.10 avionul. Aceasta era la nivelul inferior al cladirii, cambuzat rau de tot, trebuind sa cobor niste scari meschine. La poarta 8 (a mea) nu era nimeni, ceea ce m-a facut foarte alert, crezand ca am incurcat eu ceva pe acolo. Incertitudinile mi-au fost sporite si de o dom'shoara care m-a intrebat daca acolo e poarta pentru helsinki, ea fiind acolo de vreo 10 minute si nu a mai vazut pe nimeni altcineva decat pe mine. Chiar ma intrebam unde sunt vietnamezii, dar mi-am amintit ca ii vazusem in duty free, pe unde pierdusem si eu vremea cateva minute. Am intrebat un bagator de seama care avea scris pe un ecuson administratia aeroportuara si mi-a confirmat ca aia e poarta pentru finlanda. Dupa aia si-au facut aparitia si vietnamezii care cumparasera prostii din duty free (aceleasi lucruri le-ar fi gasit la magazin in oras la cel putin jumatate de pret, dar trebuiau si ei sa sporeasca cumva veniturile duty-free-urilor).

Dupa cum era de asteptat, zborul meu a avut intarziere (initial 5 minute, apoi 10, apoi 20). asa ca am avut timp sa mai ma invart prin aeroport sa vad care mai este atmosfera la alte plecari, avand sadica placere de a vedea ca si la ele este intarziere.

desigur, fotografiatul in incinta aeroportului este interzisa, si iti este amintita peste tot, dar o poza facuta pe ascuns nu are cum sa dauneze. in fundal - zborul wizz catre italia care avea deja cam 50 de minute intarziere :D

A urmat apoi boardingul si transportul catre avionul aflat pe pista, iar ulterior, foarte rapid, decolarea (pilotul se saturase si el sa astepte din cauza incompetentilor de la administratia aeroportului). Zborul a fost lin, fara turbulente, cu coate ca s-a trecut peste mai multe randuri de munti, doar cu cateva zvacniri chiar inainte de Helsinki. Aterizarea la fel de linistita, enervant fiind insa drumul foarte lung de la pista pana la terminalul la care trebuia sa ajunga avionul, ce a durat undeva in jurul de 10 minute.


Aeroportul din helsinki este totusi destul de micut, cam de doua ori mai mare decat otopeniul, dar are o arhitectura complicata din cauza pistei mari si a terminalelor ce trebuie sa asigure lansarea/oprirea avioanelor intercontinentale. (in dreapta, un avion al finnair ce tocmai sosise si el)

Dupa debarcare, m-am indreptat imediat catre "Plecari Internationale", zborul meu catre nagoya fiind la 17:15, iau eu aterizasem la 16:15, ceea ce insemna ca mai am 30 de minute pana ce se inchide check-in-ul. Cu ajutorul indicatoarelor am ajuns unde trebuia, adica la poarta 30. Lume multa, agitatie, si nu stiam de ce. Zborul catre Nagoya fusese delayed 20 de minute, la fel si cel pentru Tokyo (care trebuia sa plece la 17:20). Intr-un fel ma bucuram, pentru ca aveam timp sa ma organizez si eu inainte de zborul de 9 ore, pe de alta parte mi se facea teama pentru ca escala din nagoya catre fukuoka de a adoua zi era mica, de o ora si jumatate. Trec cele 20 de minute de rigoare, si se anunta iarasi ca aborul este delayed. inca 30 de min. La fel si cel pentru Tokyo. Adrenalina crestea din cauza posibilitatii de a rata zborul final de maine. Cu ocazia asta, neavand altceva de facut, m-iam indreptat pasii catre duty-free-uri, fara intentia de a cumpara ceva. Frumos, organizat, cu cosuri personalizate, fara vanzatori bagareti care sa te intrebe daca vrei ceva, preturi atat in euro cat si in dolari, lire sterline si yeni japonezi (nu peste tot), marfa de calitate. Toaletele insa nu erau pe masura asteptarii, fiind cam neingrijite si prafuite. Apa de la robinet era doar calda (nu, nu se putea schimba in nici un fel temperatura) asa ca puteai sa mori de sete in aeroportul ala ca nu gaseai nicaieri apa rece. Alta chestie ciudata era faptul ca nu existau uscatoare sau prosoape de hartie, ci doar prosoape textile, pe rola, care, dupa ce le foloseai, se invarteau automat pana la o portiune uscata (ca dovada ca lumea nu era obisnuita cu asa ceva, multe role stateau desfacute pe jos, nefiind luate de acolo de angajatii aeroportului).





Un lucru oarecum neobisnuit, cel mai popular loc din aeroport era zona destinata fumatorilor, mult mai aglomerat decat cafenelele din jur, rar vazand un scaun liber, si de aceea lumea fuma in picioare langa scrumiere. Si nu se poate spune ca era mic spatiu, avand de tot cam 70 de metri patrati.




Se facuse deja 18:20, asa ca stiam clar ca pierdusem zborul spre fukuoka de a doua zi. Portiunea de terminal in care ma aflam eu incepuse sa se goleasca, ramanand doar cateva zboruri ce trebuiau sa plece de acolo : Nagoya, Tokyo si Bangkok. Ultimul dintre ele a plecat la ora prevazuta, asa ca mai ramasesera ca inter-continentale cele doua spre japonia. Am avut ocazia as observ o diferenta de tratament diferit pentru pasagerii din randul aceleiasi companii aerine, semn ca se poarta favoritismele si la case mai mari. In timp ce pentru cei catre nagoya singura sursa de informatii era monitorul ce afisa zborururile, la cei ptr tokyo era dierit. Un domn si o doamna veneau mereu la ei si le spunea ceva in japoneza (niciodata in engleza sau macar finlandeza, sa inteleg si eu ceva), discuta in parte cu fiecare pasager si ii explica pe indelete ce se intampla, primeau sucuri sa nu se deshidrateze. La nagoya - lipsa, ziceai ca ar trebui sa fim multumiti ca ni s-a facut onoarea sa asteptam langa cei din tokyo. Impreuna cu un grup de vorbitori de engleza (cred ca erau irlandezi) am fost la cei ce s ocupau de tokyo si le-am cerut sa ne spuna si noua care e situatia. Un raspuns la fel de evaziv pe cat ma asteptam : probleme tehnice, se face maintenance, de-aia e o mica intarziere, sa-i scuzam, dar sunt foarte grabiti. Dupa nici 10 minute, s-a produs ceva ce mi-a starnit mirarea. Poarta de imbarcare pentru nagoya a fost inlocuita cu cea pentru Tokyo, si viceversa. 32 devenise 30 si 30 devenise 32. Dupa inca putine minute, pe panoul de la fosta poarta de nagoya, ce acum deservea tokyo, scrie mare si cu verde BOARDING. Opaaaaaa! se facea boarding pentru tokyo. Norocosii. Auzeam prin speakere cum le spuneau ca trebuie sa modifice boardingul si locurile pasagerilor, pentru ca se schimbase avionul. Nu mai era un Boeing, ci un Airbus. In clipa aia mi s-a pus o panza de sange peste ochi. Zborul catre Nagoya era initial destinat sa zboare cu Airbusul. Ce facusera amicii? Au luat avionul de la Nagoya si l-au dat la Tokyo pentru ca ala de tokyo se stricase. Cam in 30 de minute se facuse boardingul, si dupa inca 5 cei din tokyo plecasera. La monitorul cu informatii, pentru Nagoya nu mai aparea nici macar Delayed, ci pur si simplu Nagoya si o liniuta la ora plecarii. Pe la 20.00 au catadicsit sa ne cheme de la poarta si sa venim la desk-ul finniar sa ne explice, in realitate bagandu-ne multe prostii pe gat, vesnicele maintenance si technical difficulties. Ne-au anuntat ca urmeaza sa se faca rezervari la un hotel la care sa innoptam si maine vom fi adusi inapoi la aeroport sa plecam catre Japonia. Eu am inteles din prima ce a zis nenea ala in engleza, dar japonezii nu prea le au cu limba lui shakespeare asa ca a durat muuuult pana sa se gaseasca un ghid care sa le explice si lor ce se intampla. Trebuai asadar sa iesim din aeroport. Atunci a fost primul moment cand am binecuvantat aderarea romaniei la UE. Pentru a iesi, trebuai prezentat pasaportul, desigur. Asa ca se facuse o coada de vreo 100 de japonezi in fata mea, fiecare fiind controlat meticulos de vamesi la pasaport (bagajele nu le-au verificat). Un singur ghiseu si 100 de japonezi in fata (plus cativa straini) insemna muuuult a naibii de stat. Dar atunci, minune! S-a mai deschis un ghiseu la care era aprins beculetul doar la UE Citizens. Victorieee !! Din tot grupul celor care asteptau, s-au desprins cam 20 de oameni, toti un zambet, bucurosi ca nu mai asteptam la coada mare. La ghiseul ptr cetateni ue ne lua pasaportul, se uita sa vada daca e valid si ne dadea drumul, nici macar la fatza nu se uita. Asa ca astia 20 au trecut toti in maxim 3 minute, pe cand la japonezi a durat cam jumatate de ora toata afacere. 1-0 pentru UE.



Afara, iarasi moment de asteptare; si anume, asteptarea autobuzului care trebuia sa ne duca la hotel. Foarte organizat s-a facut o coada tip "sarpe" si nu una "ciorchine" cum ar fi fost de asteptat in Ro. A fost primul contact cu aerul finlandez ne-conditionat de aparate, ci direct de la mama natura. Desi era trecut de 8 jumatate, afara era lumina ca pe la 4-5 in ro. Era frig, si multi dintre cei prezenti nu fusesera prevazatori sa isi ia din bagajul mare si o bluza cu maneca lunga, necrezand ca vor fi nevoiti sa iasa iar din aeroport. Nici o problema, au avut timp sa simta frigul, autobuzul venind dupa jumatate de ora, si ne-a luat doar pe jumatate dintre noi. Desi eram teoretic distribuit in a doua jumatate, obisnuinta de a merge cu mijloacele in comun inghesuite si rare m-a ajutat, asa ca am prins primul autobuz. Pentru ca eram ultimul sosit, in cala pentru bagaje nu a fost loc pentru gemantanele mele, asa ca mi s-a spus ca ar fi ma ibine sa astept urmatorul. Eram deja plictisit si satul de asteptat si de stat in picioare, asa ca i-am spus ca ori imi gaseste loc pentru bagaje, ori o sa conduca cu ele in brate pana la hotel. Ca prin magie, s-a agsit loc pentru bagajul mare, celelalte doua fiind nevoit sa le iau cu mine. Drumul pana la hotel cam de 20 de minute a trecut repede (si prin prisma faptului ca soferul nu scadea niciodata sub 100 kmh pe autostrada, fara sa tina cont de curbe si de alte masini).





Ajuns la hotel, am prins un loc unde sa ma calmez cateva minute, fiind nevoit sa asteptam si al doilea grup (care a ajuns peste o ora). Dupa informatiile aflate ulterior, am descoperit ca hotelul era la 15 minute de mers cu masina de centrul orasului si 30 cu autobuzul. In una din multele discutii ce le-am avut cu receptionistele mi sa destainuit ca asemenea situatii nu sunt o raritate si ca, uneori, daca pasagerii zborului anulat ajung mai repede la hotel, li se pune gratuit la dispozitie transportul in oras. Din pacate noi terminasem de facut inregistrarea la hotel abia pe la 22.00 asa ca nu se putea vorbi despre excursie in helsinki. Ghinion.
in partea a doua, continuarea povestii, cu amanunte despre sederea la hotel, masa cu un spion rus, tentativele de a accesa internetul pentru a da de stire despre situatia in care ma aflu, zborul catre japonia si modul in care am intrat in atentia vamesilor japonezi.

Despre litoralul japonez

Ar trebui sa caut o harta maaaare cu japonia si sa o public pe blog in postul asta si sa pun sub ea ceva asemanator : "Look at this f**king country. It`s all islands. Ce litoral sa mai descriu?". Dar e foarte usor de generalizat, si niciodata simplu de exemplificat. Stiu ca nimeni nu ma crede pe cuvant la ce spun, asa ca vin cu link catre date oficiale ale CIA (daca aveti voi incredere in ei, treaba voastra...). Ce zice CIA World FactBook? Zice ca numita Japonia, nascuta la data de ... , fiul/fiica lui/a, domiciliata in satul/comuna/orasul etc etc are 29.751 km de tarm la ocean si mari interioare si/sau exterioare. Pare mult, pare putin ? Prin comparatie lungimea Ecuatorului este de 40.000 km. Si prin alta comparatie, subsemnata Romania student/a in cadrul facultatii de ...., specializarea .... , rog a aproba prezenta cerere etc etc are fantastica, mirobolanta, sublima lungime de...de....aud? 225 km. (oare de ce nu se pune si lungimea dunarii de la Bazias si pana macar la Calarasi...mai castigam si noi vreo cateva sute de km de tarm..eventual si Prutul, ca si asa Basarabia e tara tropicala).

Sa fiu cinstit pana la capat si sa nu arat doar partea plina a paharului japonez, astia 30 de mii de kilometri includ si sutele de insulite imprastiate prin jurul celor 4 mari insule. Si mai e si problema falezei inalte, reprezentata de regula de abrupturi muntoase ce se pravalesc in mare. In felul asta se pierde la capitolul "locuri pentru plaja" dar se castiga serios la cel de "privelisti senzationale". Sincer sa va spun, nu e mare pierdere pentru bastinasi faptul ca nu au unde sa isi intinda prosopul si sa absoarba ultravioletele pentru ca ei nu se omoara dupa asa ceva. Da, isi fac vacantele in Hawaii, da, pleaca saptamani intregi pe Coasta de Azur, da, maresc veniturile operatorilor de hoteluri din Florida, insa japonezii nu sunt deloc tipul de popor indragostit de cremul pielii oferit de soare.

asa ce imi plac mie digresiunile astea, n-aveti idee...deci cum sta treaba cu japonezii si cu bronzul. Lasati la intrare prejudecatile si cititi. Oricat v-ati lauda in Ro cu bronzul prins la Purcica, Saturn/Jupiter sau Paralia Katerini, aici nu aveti nici o sansa sa impresionati pe nimeni. De ce ? pai e simplu. Pielea alba, nebronzata e semn de noblete. sic! cu cat e mai alba pielea, cu atat se presupune ca ai stat mai mult indoors si ca ai avut pe cineva care ti-a facut treaba pe afara, fara ca tu sa te expui soarelui. asta presupune ca ai un grad social ridicat ce iti permite sa ai slujbasi in subordine care sa-ti faca toate comosioanele (pana acum ceva vreme, era logic, ca doar nu te duceai tu conte/baron/boier sa prasesti pe camp...). Si sa vedeti cu ce bucurie poarta babele (ma scuzati doamnelor) manusi lungi si largi pe maini, pana deasupra cotului, in colaborare cu o palarie maaaaaare cat sa fie pe post de acvariu la un peste (preferabil piranha) si pe deasupra si umbrela contra razelor soarelui. Generatia mai foarte tanara (ganditi-va la cei pana in 20 de ani) nu respecta intocmai canoanele, ei urmarind in mod deosebit pe americani...ce fac americanii, hop si ei (o analiza a relatiilor actuale intre jp si sua, cam peste 3 saptamani)

Sunt insa organizate statiuni cu caracter de plaja si in Japonia, totul foarte curat si bine pus la punct. Nu se gasesc in apropierea imediata a oraselor (de regula din cauza porturilor), ci undeva mai la margine, catre zonele "rurale". Tot asa am avut si eu ocazia sa vizitez doua plaje. Da, am spus corect "sa vizitez" pentru ca nu m-am dus deloc cu gandul sa fac plaja sau sa ma balacaresc, mai ales prin prisma faptului ca am plecat tarziu de acasa.

Prima oprire este Sumie, la o jumatate de ora de mers de Nobeoka, pe dreapta. Zona frumoasa, lume putina (fusesera mai inainte, dar plecasera...se vedeau urmele de pasi pe nisip). Malul abrupt, dadea direct intr-un munte foarte inalt si bogat impadurit cu felurite conifere. La tarm erau diverse formatiuni stancoase a caror origine nu am reusit sa o dibuiesc. Pareau a fi totusi roci sedimentare din cauza caracterului stratificat pe care il aveau. Promit sa ma documentez mai mult daca mai ajung prin zona. Plaja era relativ lata (30-35 de metri) si cu nisip curat si fin. Fin dar totusi deosebit de cel de la Mamaia sau Eforie N, mai apropiat de cel grecesc, ceva mai zgrumturos; totusi nu punea probleme la mersul descult si nici nu trebuia sa am grija chistoacelor/peturilor/dozelor de bere/cojilor de seminte de pe la noi. Langa plaja, terenuri de tenis cu iarba si zgura, zone special amenajate pentru gratare si locuri de joaca pentru copii. Tot ce era nevoie ca sa nu ai griji cand vii acolo.



rog ignorati aspectul de tractorist pe care mi-l dau blugii suflecati...veneam de pe plaja si era pericol sa ajunga apa la ei...

Dupa scurta oprire la Sumie, a venit si randul Statiunii Kitaura, la 10-15 de minute distanta de prima. Oarecum mai bine amenajata, cu zone de agrement si loc pentru cumparaturi, precum si un restaurant pe faleza, Kitaura a impresionat prin zona verde impodobita de palmieri si alti arbori exotici, foarte bine intretinuti. Plaja la fel de lata, insa mult mai lunga, se observa si portul turistic in departare (era prea departe ca sa merg pana acolo si nici nu se mai faceau croaziere). Din cauza zonei impadurite din apropiere si a vietuitoarelor ce locuiesc acolo, zona era abundenta in acvile (vreo 10 am vazut numai eu...semn ca era de mancare sa le intretina pe toate), foarte mari, cu anvergura aripilor ce depasea un metru; dar si foarte sperioase, pentru ca de fiecare data cand ma apropiam de ele, isi luau zborul (nu stiu daca spre norocul lor, sau, mai degraba, al meu). Se vedeau totusi urme ale taifunului ce trecuse pe acolo, plaja fiind in unele locuri plina de crengi rupte si iarba uscata, adusa de torentii montani. In rest liniste, lumea se plimba (erau mai multi decat in Sumie) pe faleza cu copiii, iar eu, obicei romanesc, am luat cateva scoici de acolo pentru colectia proprie. Am prins si apusul din spatele muntilor, foarte placut ochiului prin efectul vizual ce il facea rasfrangerea razelor soarelui pe cerul intunecat la baza muntelui si luminos deasupra piscului.




De mentionat, ca element comun pentru ambele plaje, calitatea apei. La capitolul aspect, nimic de reprosat. Transparenta, se vedea fundul marii pana la aproximativ 150cm fara nici o problema. Cu siguranta daca ar fi batut razele soarelui in ea ar fi dobandit si acel aspect albastru-verzui de care se bucura statiunile renumite. Insa era oarecum ciudata. Nu iti oferea acel feeling linistitor al marii negre/egee de apa pe care, can o iei in mana, iti da senzatia de rotund, ca de perla, care iti ramane pe degete. Aici era mai degraba apa de izvor, de tip diamant, care parea sa iti patrunda in piele pentru ca apoi sa curga si sa nu ramai cu nimic in urma. Incerc sa ii gasesc circumstante atenuante dar nu imi vine in minte decat posibila influenta a taifunului precum si faptul ca era spre seara. Poate voi avea ocazia sa ma conving de contrariu.
Enjoy the photos !

Care e treaba cu statusul meu

Dupa cum se remarca si in academia catavencu (de gashka)(numarul 3 din mai 2007), statusurile de pe mess au devenit care mai de care mai atragatoare, mai expresive, mai deochiate, doar ca sa atraga si mai mult atentia si, cine stie, poate ii dai un buzz respectivului care si-a tras un status meserias. Au trecut zilele cand singurul mesaj lasat in dreptul id-ului era ceva apropiat de "nu sunt in casa", "mama la calculator, nu deranjati", "dorm", "ocupat/busy" etc etc. N-am fost niciodata adeptul unui status mai mult decat este necesar sa spun daca sunt sau nu la calculator, sau daca vreau sa fiu lasat in pace; cu rarele exceptii cand imi place ceva foarte mult si vreau sa il fac (lucrul) cunoscut si altora.
Sunt cateva zile (cam de pe la 2 august) de cand pastrez aproape in permanenta un anumit status pe yahoo messenger. Si nu intra defel in categoria "busy/dnd". E diferit. Pe unii i-a socat, pe altii i-a intrigat, acesta nefiind efectul scontat. Il stiti si voi, multi m-au apelat imediat ce l-am pus. Si anume Futari no monogatari wa. Patru cuvinte care au starnit apele. Mintea romanului le-a atribuit imediat unei idei obscene. Nici nu e greu; si eu am avut mari ezitari inainte de a le folosi pentru ca anticipam intr-un fel ce avea sa iasa. Intereseaza pe cineva care e istoria lor?
Spuneti sincer...nu ati avut niciodata o zi in care va rasuna mereu in cap o melodie auzita dimineata la radio? E suficient sa o auzi in timp ce te speli pe dinti, ca iti ramane in minte pana seara cand adormi. Si in timpul zilei iti dai seama ca fredonezi refrenul in timp ce te duci catre locul de munca sau stai la coada la magazin, si chiar iti mijeste un zambet cand il auzi din intamplare in maxi-taxi. Desigur, dupa ceva timp uiti cantecul, uiti melodia, uiti si de artist, ca doar viata-i trecatoare, si vin peste tine alte cantece, alte melodii, alti cantareti. Dar fiecare are un moment al lui, cand la clipa aceea este "the one and only".
In o asemenea situatie se afla subsemnatul acum. Futari no monogatari wa este o strofa dintr-o melodie cantata de Ayumi Hamasaki , si anume Depend on you. Single-ul, aparut in 1998, este remixat de Svenson & Gielen (nu ca numele astea ar spune ceva pentru 99% din populatia romaniei...) si se gaseste pe albumul Ayu Trance 2. Si, ca sa ajungem la concluzie, "futari no monogatari wa" inseamna... . Ad literam, futari - doua persoane, no-particula de posesie , monogatari - poveste si wa - topic marker (e complicat de explicat in romana topic markerul asta pentru ca noi nu avem asa ceva, si nici in engleza/fr/spa nu stiu sa existe...daca ma insel, corectati-ma). Si nu, nu sunt multe cuvinte in comparatie cu romana. S-ar putea traduce si "povestea noastra" dar, mai precis, ar fi ceva asemanator lui "o poveste de-a noastra" [subiectul "poveste"nu este articulat cu "ga"(subject marker)].
Pentru cei interesati, am facut un cut din melodie si am pus aici portiunea cu versul incriminat. Auditie placuta!

PS- daca tot am amintit de ea, voi incerca sa scriu si un mega-post despre Ayumi Hamasaki [reprezentanta de marca a curentului muzical J-Pop (Japanese Pop)] si "povestea noastra" (a mea cu ea :P).

Cum e vremea pe aici

Daca mai citeste cineva pe aici dupa mica introducere, e bine, sa ma anunte si pe mine. Desigur ca nu am terminat cu generalitatile despre Jp dar fac o pauza pentru moment, nu are rost sa merg numai pe o tema.
Copii, lectia pentru astazi este clima japoniei. Impreuna vom aflat mai multe despre temperaturi, miscari orizontale sau ascendente/descendente ale aerului etc etc. Ulterior, prin prisma propriilor simturi, voi descrie studiul de caz al zilei: Taifunul.


Japonia se afla in emisfera estica, la o latitudine de 36°N (nu ma intrebati cat m-am chinuit pana ce am gasit cerculetul de la grade). Prin comparatie, tara mea de glorii, tara mea de dor (ghici cine a zis-o), Romania se afla la 45 de grade lat N. Ce rezulta din simpla comparatie? ca Jp e mai aproape de ecuator si implicit de tropice. Asa ca pe aici climatul este...special. De ce ? Pai insulele se intind mult pe axa verticala, asa ca se intalnesc mai multe tipuri de clima. Hokkaido (cea mai la nord) e mai friguroasa, in Honshu e ceva mai caldut (ceva in genul Ro) iar in Shikoku si Honshu e a dracului de cald. Per total clima este temperata, cu temperaturi mai mici decat in romania, rar intalnindu-se canicula (peste 35 de grade celsius). Va dati seama ca totul ar fi nemaipomenit, dar exista un bai. Si anume umiditatea. Nu scapi de asta nicaieri, te urmareste mai ceva ca o umbra sau ca imaginea lui Kim Jong Il in Coreea de Nord. Daca stati la bloc si aveti o baie mai mica, inchipuiti-va atmosfera de acolo dupa ce ai faut un dus cald si vei avea o imagine aproape realistica a ce e aici. Sau, o comparatie si mai buna - cam cum te simti intr-un tramvai/autobuz plin ochi, vara pe la ora 12. Misto, nu ? Incercati sa traiti cu chestia asta o viata intreaga, si deja parca incepe sa nu te mai mire rata sinuciderilor din japonia (vreo 20 la suta de mii)(ps- pe locul doi la sinucideri sunt sud-coreenii...coincidenta, sau nu?). In iasi, umiditatea pe timp de vara e undeva in jurul a 20%, aici, in aceeasi perioada a anului, distractia incepe abia pe la 70%. Trageti voi concluziile.

Adunand toate cele mai de sus rezulta unele lucruri foarte interesante, in primul rand la vestimentatie. Si anume, hainele de bumbac 100% sunt la foarte mare cautare, sinteticele sunt folosite doar in cazuri extreme si kimono-ul din matase racoroasa nu a fost un moft la vremea lui . Ar fi interesant sa vedem cum s-ar descurca fetele din Ro aici, imbracate zi de zi cu blugi super-stramti si cu cizme, asa cum obisnuiesc ele prin tara, la care nu pot renunta nici daca le pici cu ceara.


O alta consecinta este consumul ridicat de apa rece/calda. Si nu pentru ca si-ar spala masinile in fata blocului, ci pentru ca se spala pe ei insisi. Treaba asta ar trebui facuta cunoscuta si prin Ro unde obiceiul este sa salvam natura prin consumul redus de apa la dus, nu cumva sa se goleasca acviferul de la Timisesti. Programul de imbaiere al unui japonez obisnuit este ceva de genul: dimineata la trezie - dus, pe la pranz - dus, cand ajunge acasa de la munca-dus, cand iese sa manance la restaurant(aici nu gateste nevasta decat in situatii raaaaaare de tot)- un dus inainte, cand se culca-un dus. Sa facem un mic calcul (n-am fost niciodata bun la matematica, asa ca nu imi scoateti ochii la inadvertente). Japonezii sunt cam 130 de milioane, din care scadem copiii si batranii-batrani, si raman vreo 70.000.000 de adulti (18-65 de ani). 70 de milioane ori 4 dusuri pe zi (poate la pranz nu reuseste sa faca baie) sunt 280 de milioane de dusuri pe zi. Sa zicem ca la un dus se foloseste o cantitate medie de 40 de litri (astia se spala a dracului de rapid). 40x280.000.000=11.200.000.000 litri de apa; totul impartit la 1.000 rezulta 11.200.000 de metri cubi de apa folositi zilnic numai pentru dus, numai de populatia activa. Nu cred ca RAJACul furnizeaza atata apa la consumatorii casnici nici in 3 ani.... Asa ca, dupa cum spunea diriginta din 5-8, madam dragomirescu, "apa si sapun dragii mei", macar la consumul de apa sa ii ajungem din urma.


Cu binevointa ochilor dumitale, cetitorule, am ajuns si la studiul de caz al articolului, taifunul. Dupa cunostintele proprii, taifunul se formeaza cand aerul cald si umed din mare se ridica si intalneste aerul rece din atmosfera, alaturi de curenti circulari dati de miscarea Coriolis care impinge masa de aer catre centrul de presiune scazuta etc etc nu prea mai stiu (sa-mi fie rusine, doar vroiam sa dau la geografie..). De regula se formeaza in anumite perioade ale anului, la locul de fata perioada fiind iulie- septembrie. Pana acum am avut bafta sa prin trei taifunuri (azi, 7 august 2007).

Primul in septembrie 2005 , Nabi pe numele lui, a fost de categoria 5 (pe o scara de la 1 la 5) dar tarmul l-a lovit cu o intensitate de 3. wikipedia spune asa "The heaviest damage was in Miyazaki prefecture on the island of Kyūshū". In Miyazaki stau eu, asa ca l-am prins din plin pe asta. A plouat cam 3 zile (una inainte, una in timpul, si una dupa), si s-a adunat suficienta apa cat sa inunde jumatate din Nobeoka. Electricitatea a fost oprita aprox 24 de ore in unele zone ale orasului, apa curenta de asemeni ( nu radeti, ca s-au dus sa faca dus pe la vecinii care aveau apa...). In timpul taifunului, tipenie de om pe strada, cu exceptia echipelor pentru situatii de urgenta, care i-a avertizat sa stea in casa, sa nu-si pna viata in peircol. Desigur, sfatul le este ascultat si nu se aventureaza nimeni pe afara decat dupa ce i-a intrat fluviul in casa. Dupa ce taifunul s-a terminat, a continuat operatiunea "japonezi, devalizati supermaketurile", inceputa cu o zi inainte de taifun. In aceasta perioada, familia se urca in masina cu cea mai mare portbagaj (de regula sunt 2 masini in familie) si se duce la mega-market, de unde reface stocul de lichide si solide. Inaintea taifunului cele mai cautate produse sunt apa minerala, berea si taiteii la cutie. Dupa taifun, se cumpara taitei la cutie, bere si apa minerala. Cand nu este taiun, se cumpara doar bere si taitei la cutie. Dupa principiul ca in timpul inundatiilor esti in siguranta cnd esti la bloc, m-am bucurat de aceasta situatie avantajoasa si nu am avut grija fluviului situat la cateva zeci de metri de mine. pentru placerea publicului iubitor de dezastre, poze:










Asta a fost pe 2005. 2007 a inceput insa mai bine, primul taifun venind cam o data cu sosirea mea. Pe numele lui de fata Man-Yi, a atins tarmul pe 13 iulie, ca o furtuna de categoria 2. Per total a fost slabut de tot, ca o ploaie de vara cu vant ceva mai tare. Raul nu s-a umflat, lumea nu a fost prea panicata (chiar ma miram de ce nu dau asaltul la MaxValu-supermarket...oamenii au experienta si cam stiu ce fel furtuna urmeaza). wikipedia spune "Man-yi made brief landfall in Kagoshima Prefecture on Kyūshū" si are dreptate, Kagoshima e la vreo 150 de km de aici, asa ca l-am bifat si pe asta din plin.


Numarul 3 de pe lista, si ultimul, este taifunul Usagi, in japoneza insemnand "Iepure". Desi nu la fel de puternic ca Nabi, a cam bagat groaza in mine. Vant foarte puternic, cladirea treemura la raalele mai puternice. Afara vizibilitatea era undeva pe la 50 de metri, iar in unele momente scadea pana la 10-20 de metri. a plouat mult, raul s-a umflat dar nu a atins cotele lui Nabi. ce zice wikipedia? "Usagi made landfall on August 2 near Nobeoka, Miyazaki". Ghici in ce oras stau eu? Viitura a venit a doua zi si a trecut repede, fara sa mareasca spectaculos nivelul apei. Concetatenii au fost ceva mai agitati decat la Man-yi, in sensul ca au stat foarte potoliti in ziua de inainte, dar dupa ce a trecut furtuna au inceput sa zumzaie in dreapta si in stanga, poate si datorita faptului ca era vineri si mai aveau cateva treburi de rezolvat inainte de weekend.


Din nou, the higher, the better, asa ca poze de la Usagi:






Sfaturi pentru taifun: nu iesiti afara, pregatiti baterii, carti de joc, monopoly sau alte jocuri de omoara montonia, nu va certati cu nimeni din casa cu o zi inainte ca dup'aia trebuie sa petreceti taifunul impreuna :D. A, si nu uitati berea si taiteii la cutie. Pofta buna!
lecturi suplimentare pe marginea subiectului: mereu de incredere, wikipedia

Inceputul -partea a doua-

O alta trasatura caracteristica japonezilor este ura inradacinata de multe generatii impotriva chinezilor si a coreenilor. Dom'le, daca e ceva pe lumea asta care sa nu le placa lor, sunt natiile astea doua. Numai cuvinte de "lauda" au pentru ei. Lenesi, urati, necivilizati, mizeriosi, profitori, duplicitari etc etc. De sute de ani, poate chiar mii, astia 3 isi pun bete in roate reciproc de fiecare data cand pot; e un fel de capra vecinului in versiune cu ochi oblici. N-o sa auzi niciodata un cuvant de bine spus de japonezi la adresa Chi/Cor si nici reciproca. In 2002, la mondialele de fotbal, Japonia a luat bataie de la Turcia care avea ulterior sa joace finala mica impotriva Coreei de Sud. In mod normal nu prea tii cu ala care te-au invins, dar japii i-au sustinut frenetic pe otomani in meciul cu coreenii si ma mir ca nu s-a decretat sarbatoare nationala dupa ce au batut turcii cu 3-2 (frumos meci, mie mi-a placut la nebunie).
Cum canadienilor nu le place sa fie confundati cu americanii, cum italienii se enerveaza cand li se spune ca limba lor seamana cu spaniola, cum turcii si grecii sunt popoare indragostite unul de altul, tot asa si japonezilor li se ridica parul in cap cand se insinueaza vreo asemanare cu alt popor asiatic (mai abitir cu Chi/Cor). Asa ca, daca vreti sa va faceti un dusman pe lume, conversati cu un japonez si ziceti-i ca e coreean si ca limba lui pare a fi chineza. Mult noroc!
pentru mai multe detalii: Relatiile cu prietenii Chinezi Relatiile cu prietenii Coreeni

Si, daca tot am ajuns aici, sa discutam putin si despre relatiile japoniei cu restul lumii. Ce e suficient de stiut e faptul ca ei sunt un popor insular si astfel interactiunea cu altii se face mai dificil, dar se face. Asta desigur, daca nu este interzisa prin lege. Pana in sec 16 singurele schimburi de experienta au fost cu China, Coreea si Mongolia (numai cu prietenii) . Pe la 1550 au ajuns aici portughezii (si apoi spaniolii), carora li s-a permis sa faca negot doar in Nagasaki si le era interzis sa calce in interiorul tarii fara acordul autoritatilor locale (conducatorul local era numit daimyo si era un echivalent al regelui in europa medievala....desigur, exista multe diferente intre cei doi). La vremea aceea Jp si Chi nu intretineau relatii comerciale directe, asa ca portughezii au facut-o pe-a intermediarii si au obtinut profituri imense ce le-au sporit veniturile. Odata cu marinarii europeni au ajuns si preotii crestini, iezuiti, ce au inceput crestinizarea in masa. Regula iezuitilor era una simpla: crestineaza un daimyo si toti supusii lui ii vor urma exemplul. Astfel o buna parte din japonia ajunsese sa fie crestina, desi dogma lui Iisus era in contradictie cu spiritul japonez la capitolul "sa nu ucizi", mai ales cu cel al samurailor. Toate bune si frumoase pana pe la 1590 cand hop! au ajuns si olandezii cu englezii. Astia din urma vroiau si ei felia lor din comert, portughezii nu le-au dat-o si au inceput sa se ciondaneasca. Japonezilor nu le-a placut miscarea, mai ales ca europenii incepusera sa se bage in afacerile interne ale Jp. La 1600 s-a instaurat shogunatul Tokugawa care, satul peste cap de straini si de pretentiile lor, le-a facut bagajele de plecare si a decretat izolarea fata de straini. Treaba asta cu izolarea a durat pana in 1853 cand americanii au venit cu vasele de razboi si au bombardat Tokyo-ul, impunandu-le japonezilor sa deschida tara pentru comert. De voie, de nevoie, au deschis-o, navalind aici englezii, francezii, rusii, nemtii, majoritatea oferind spre vanzare armament pentru sprijinirea diverselor factiuni ce se pregateau de razboiul civil ce avea sa vina peste aprox 10 ani.
din nou ma simt nevoit sa fac o digresiune, pentru o mai buna intelegere a ideilor. Dupa cum spuneam in cap. 1, japonia este tara zeilor, asa ca din cele mai vechi timpuri se considera ca imparatul era elementul de legatura intre muritori si zei, el insusi devenind zeu la incoronare si conducator suprem. Totusi, timp de sute de ani, Jp a fost in razboi civil, pana in 1603, cand imparatul l-a declarat pe Iyeasu Tokugawa drept shogun, mai precis conducator al intregii japonii, cu puteri militare si administrative absolute. Faptul acesta a adus pace si liniste ( insa doar aparente)in Jp doua secole jumatate, administratia shogunatului fiind asupritoare cu clasele inferioare, provcand nemultumiri in randul taranilor si a clasei imediat superioare taranilor, aceea a samurailor. Asa ca pe la 1860 baietii au pus-o de un nou razboi civil, inlaturand shogunatul si redandu-i puterea imparatului. Imparatul a avut din nou putere absoluta pana in 1947 cand japonia a devenit monarhie constitutionala. Situatia e comparabila cu rolul reginei in Marea Britanie, asa ca faceti voi legaturile.
A urmat o perioada de inflorire pentru japonia care, sub obladuirea imparatilor, a ajuns putere regionala si mondiala in mai putin de 100 de ani de la deschiderea fata de occident. Moment fatidic insa in 1945 cand, ca urmare a bombardarii nucleare a Hiroshimei si Nagasakiului, japonia a capitulat in fata aliatilor, se spune, in realitate, in fata americii(vezi nota pentru sustinerea afirmatiei). Din acel moment tara a devenit monarhie constitutionala, deschizand-se complet catre SUA si Europa, dezvoltandu-si infrastructura si industria intr-un mod alert, pastrand totusi vii traditiile nationale.
pentru detalii si dezvoltarea subiectului: Shogun, de James Clavell pentru perioada instaurarii shogunatului ; Gai-Jin , de acelasi James Clavell pentru razvoil civil de la mijlocul secolului 19. wikipedia pentru ocupatia de dupa RM II
nota la nota: cu prima ocazie, voi scrie si despre cartile lui Clavell care m-au ajutat in mod deosebit sa inteleg parte din mentalitatea japoneza in special, si orientala in general (in Tai-Pan)

Inceputul -partea intai-

Pentru ca intotdeauna trebuie sa existe unul, avem si pentru japonia asa ceva. Cum altfel, decat unul romantat, cu zei, zeite si divinitati in fata carora trebuie sa te prosternezi, demne de apreciere si adulatie. Legenda locala spune ca zeii au infipt sabia in ocean si din picaturile ce s-au scurs de pe aceasta s-au format patru mari insule (doar pentru placerea enumerarii: Honshu - cea mai mare -, Kyushu, Hokkaido si Shikoku) si inca cateva mii mai mici care, laolalta, formeaza Tara Soarelui Rasare(sa ii zic prescurtat TSR).

ca o mica digresiune - legenda cu zeii a ramas mult timp vie in constiinta bastinasilor si, nu ma indoiesc ca inca mai este pentru unii un mod de viata si in zilele noastre. Inca de la primele marturii ale istoriei japoniei, locuitorii isi numesc patria ca Tara Zeilor. Un exemplu care le-a intarit aceasta convingere a fost o debarcare nereusita a mongolilor. Acestia din urma, popor razboinic dupa cum ii stim, aveau un pitic pe creier : sa cucereasca Japonia. (treaba asta se intampla pe la inceputul evului mediu). Au tot incercat, ba cu o nava, ba cu doua, ba cu 10, dar nu le-a reusit. Pana la urma, Han-ul lor ce-a zis?: "pai mai baieti, noi ce facem aici? cucerim sau nu cucerim? " Asa ca aduna o flota uriasa, face boarding la soldati cata frunza si iarba, si se indreapta catre TSR. toate bune si frumoase pana la un moment cand vremea se strica si incepe vijelia pe mare. Vant, ploaie, valuri mari si rezultatul este o flota intreaga scufundata. Asa ca japii au multumit divinitatii care i-a ajutat, fiind siguri ca vantul nu a fost ceva intamplator, ci schema zeilor de a-si apara tara. I-au dat si un nume ce are conotatii importante in cultura japoneza, dar care in civilizatia occidentala inseamna cu totul altceva : Kamikaze. Kami- suflet, duh, spirit si kaze-vant. Deci ceva de genul "vantul divin". Ideologia cum ca ei sunt protejati de zei a tinut pana pe la al doilea razboi mondial cand oamenii si-au dat seama ca zeii au dat gres si nu i-au putut proteja, fiind nevoiti sa se predea in fata americanilor (nu a aliatilor).

Revenind...Mai sunt cateva lucruri generale de spus despre Jp, daca mai intereseaza pe cineva si daca draga cetitorule nu te-ai plictisit. Mare parte din urmatoarele informatii sunt binecunoscute, altele stiute de multi sau de putini, iar cateva sunt imposibil de aflat daca nu le traiesti pe propria piele.

E multe de spus. S-o luam aleatoriu si incep cu grafia japoneza. Ea este alcatuita din trei sisteme de scriere: kanji, hiragana si katakana. Kanji sunt caracterele chinezesti (da, alea complicate pe care le mai citim pe produsele made in peoples republic of chine) si au fost importate acum un mileniu si ceva de la tara vecina care acum are vreo 2 miliarde de platitori de taxe. Sunt vreo 60.000 de kanji, din care 10.000 sunt folosite relativ des (restul 50k sunt specializate si folosite doar in anumite domenii). Nici astea 10.000 folosite des nu sunt invatate de toata lumea in scoala, ci numai aprox. 2000 (o mie noua sute treizeci si ceva) care se studiaza in anii de scoala si care reprezinta vocabularul minim al unui japonez. Restul de 8.000 se invata in restul vietii, de prin ziare, de la tv, prieteni etc etc. Hiragana au aparut pe la mijlocul mileniului trecut si sunt caractere fonetice (vocala sau consoala+vocala, niciodata consoana singura). Ex: Ka, Ko, Ku, No, Mo, Ro etc etc. Se folosesc pentru cuvinte care au kanji mai putin cunoscute, pentru particule gramaticale... Katakana este ultimul pe lista si cel mai recent aparut si se oloseste pentru redarea cuvintelor de origine straina. Are aceeasi compozitie ca si hiragana ( tot de genul ka ki ko ku ...) doar ca se scriu altfel. Se folosesc si caracterele latine dar muuuuuuuuuuuuuult mai rar decat mi-as dori eu. Singurele ocazii in care vezi grafie latina (numita Romaji) sunt marcile produselor (Cup noodle, Coca Cola, Toshiba) precum si prescurtarea de la Japan Railways- JR (care stie faza cu "ceferistii japonezi au intrat in greva" are o bere/suc de la mine) si NHK (TVR-ul lor). In rest, bye-bye litere romane.

o alta digresiune...la ei nu exista sunetele v si l. ele sunt inlocuite de b, respectiv r. E foarte funny sa auzi cum pronunta pe la teleshopping di-bui-di (DVD) sau cand ceri la restaurant o coca-cora.



Alt punct de pe lista este alimentatia. Daaaaa, alimentatia care este o mare dilema pentru cineva cresct in spiritul "vaca si cu porcul/ ele reprezinta totul". Popor insular fiind, japonezii mananca peste. si caracatita. si sepie. si creveti. si alge. si icre. si cred ca mananca si nisipul de pe fundul marii, dar n-am gasit eu un restaurant cu asa ceva inca. Moldoveanului din mine (si din majoritatea voastra) ii cam vine sa strambe din nas cand i se pune pe masa o farfurie cu sepie si caracatita si icre crude. Si sa nu aud bull-shituri de genul "mancare exotica", "trebuie sa fie bun", "ce interesant suna", "n-are cum sa nu fie bun", "nu te cred ca nu ti-a placut" ca nu stiti care e treaba. 90% din felurile de mancare de mai sus ar fi comestibile daca ar fi prajite sau trecute macar pe gratar. Slabe sanse, pentru ca japonezii au descoperit prelucrarea termica a alimentelor abia prin secolul al 16-lea, la sosirea portughezilor. Asa ca daca va placea cand erati mici sa mancati carne tocata cruda, veniti aici, papilele gustative va vor fi satisfacute. Desigur, sunt de acord ca pentru multi care au trait in Ro pe langa un lac/rau/ fluviu/delta le va fi foarte usor sa se adapteze la meniul pescaresc, si le respect preferinta; e stomacul vostru, nu al meu.

studiu de caz: chan-pon portughez. dupa cum ii spune numele, e importata reteta de baza de la portughezi, cu adaptarile locale ulterioare. bunatatea din farfurie contine asa: taitei, varza semi-fiarta, morcovi, muguri de bambus, boabe de porumb, caracatita, sepie, creveti, alge, burta de rechin (chestia aia alb cu roz), mazare (pastai, nu boabe, semi-fierte si astea) si cateva bucati (insuficiente) de carne de porc.
daca va roade curiozitatea, da, am mancat-o si cu siguranta o voi mai manca pana ce ma intorc in tara.